Pleacă-ți capul spre pământ!

Fiule, când un frate mi se închină, când cade la picioarele mele, eu în mintea mea mă cobor mai jos, până la iad şi stau acolo, pâ­nă când omul se ridică.

De ce, părinte, când cineva îţi face metanie, te uiţi ţintă la pământ?

– Fiule, mi-a răspuns el, când un frate mi se închină, când cade la picioarele mele, eu în mintea mea mă cobor mai jos, până la iad şi stau acolo, pâ­nă când omul se ridică. Atunci şi eu mă ridic din iad şi-i răspund. Pentru că nu sunt vrednic eu, necuratul, ca fiii lui Dumnezeu să cadă la picioarele mele.

Am rămas uimit de aceste cuvinte ale lui şi suspinând din adânc am strigat: „Doamne miluieşte!”

– Nu te mira, fiule, mi-a zis, ci mai bine străduieşte-te să faci şi tu la fel.

– Dar cum cobori în iad? l-am întrebat eu cu nedumerire.

– Dacă nu poţi coborî în iad, intră cu mintea ta sub picioarele fratelui. Dacă nici aceasta nu o poţi face, zi măcar aşa: „Eu sunt mai păcătos decât toţi oamenii!”. Şi, dacă nici aceasta nu poţi s-o faci, atunci pleacă-ţi capul spre pământ, zicând: „Pământ sunt şi în pământ mă voi întoarce”. Şi dacă-ţi vine greu, zi mereu acest dumnezeiesc cuvânt: Dumnezeule, milostiv fii mie păcătosului şi mă mântuieşte!

(Un episcop ascet, Viața și învâțâturile Sfântului Ierarh Nifon, Ed. Mănăstirea Sihăstria, 2010, p. 36)

Citește alte articole despre: minte, smerenie, iad, pământ, frate, cap, picioare

De la același autor

Ultimele din categorie