Există pahar mic, pahar mare și pahar foarte mare, care sunt pline toate. Paharul mic nu-i supărat că nu încape în el cât cuprinde paharul mare. Paharul mic este satisfăcut că este plin. La măsura lui, el a luat premiu, și-a umplut paharul. Este în funcție de har și harul nu se dă decât dacă este omul smerit. Omul, dacă este sincer și smerit, este plin la măsura lui. Este atât de satisfăcut încât nu-și mai bate capul că altul ar fi mai fericit decât el.

Frățiile voastre ați auzit de Sfântul Ioan, că i se spunea „Apostolul pe care-l iubea Iisus”. Dar ce, pe ceilalți nu-i iubea Iisus? Îi iubea, dar Sfântul Ioan Evanghelistul avea o putere mai mare de a acapara mai multă iubire. Dumnezeu trebuia să-l țină plin mereu, că era pahar mare. Dar pe toți Apostolii îi iubea Iisus și toți erau plini la măsura lor. Și atunci nu se mai justifică ticăloasa aia de invidie. Că se constată că niciodată nu te suferă unul care are o viață mai slabă decât a ta. Chiar între mireni și călugări. Sfântul Ioan Gură de Aur spune despre călugărie că acesta este drumul către care trebuie să vină toți. Dar nu toți se pot duce la mănăstire. Nu-i nimic. Rămân acolo ca paharul cu măsura lor și se desăvârșesc acolo unde sunt. Nu numai călugării se mântuiesc. Ei țin de cuvântul cel mai înalt, vârf al Scripturii: „Vrei să fii desăvârșit?”. Deci au fost invitați. Pentru că poruncile sunt porunci care te mântuiesc. Și sunt și sfaturile evanghelice, care te invită mai mult la desăvârșire. Dar asta nu înseamnă că omul care are nevastă nu se mântuiește. Orice mântuit este fericit, e înger. Dar sunt ceruri și ceruri, sunt locașuri și locașuri.

(Arhimandritul Arsenie Papacioc, Cuvânt despre bucuria duhovnicească, Editura Eikon, Cluj-Napoca, 2003,  pp. 205-206)