Sufletul meu e trist şi tânjeşte după Domnul şi îl caută cu lacrimi…

Domnul îşi retrage adeseori harul Lui de la suflet şi prin aceasta El povăţuieşte cu milostivire şi înţelepciune sufletul, pentru care în mari chinuri şi-a întins braţele pe Cruce, ca el să fie smerit. În lupta cu vrăjmaşii noştri el îngăduie sufletului să-şi arate alegerea lui liberă, dar prin el însuşi sufletul e lipsit de putere pentru a-i birui.

Când harul se împuţinează în suflet, atunci el cere iarăşi de la Domnul mila pe care i-a arătat-o. Atunci sufletul se frământă pentru că îl chinuie gândurile rele, şi caută ocrotire la Domnul, Ziditorul său, şi-L roagă să-i dea duh umilit, ca harul să nu mai părăsească sufletul, ci să-i dea puterea de-a iubi neîncetat pe Tatăl său Cel Ceresc.

Domnul îşi retrage adeseori harul Lui de la suflet şi prin aceasta El povăţuieşte cu milostivire şi înţelepciune sufletul, pentru care în mari chinuri şi-a întins braţele pe Cruce, ca el să fie smerit. În lupta cu vrăjmaşii noştri, el îngăduie sufletului să-şi arate alegerea lui liberă, dar prin el însuşi sufletul e lipsit de putere pentru a-i birui şi, de aceea, sufletul meu e trist şi tânjeşte după Domnul şi îl caută cu lacrimi.

Doamne, Tu vezi cât de neputincios e sufletul meu fără harul Tău, că nu-şi găseşte nicăieri odihna. Tu dulceaţa noastră, Tatăl nostru Cel Ceresc, dă-ne puterea de a Te iubi, dă-ne frica Ta sfântă, aşa cum tremură şi Te iubesc Heruvimii.

Tu, Lumina noastră, luminează sufletul ca el să Te iubească nesăturat. Tu retragi harul Tău de la mine, pentru că sufletul meu nu rămâne totdeauna în smerenie, dar Tu vezi cât de întristat sunt şi cum te rog: “Dă-mi mie smerit Duhul Sfânt”.

(Cuviosul Siluan Athonitul, Între iadul deznădejdii şi iadul smereniei, Editura Deisis, 1996, p. 49)

De la același autor

Ultimele din categorie