Celui bolnav, știți cu toții, i se pare noaptea un an, nici bucate nu suferă, nici bucuria lumii nu o simte. Duce o cruce grea, sărmanul, și ferice de cel ce poate răbda în boală ca Iov, căci acela mare plată va lua. Crucea celui în boală îi smerește și sufletul, și trupul, iar de la cel bolnav nu cerem nici post, nici metanie, ci numai două lucruri cerem, cum spune dumnezeiescul Părinte Efrem Sirul: „De la omul bolnav două lucruri cere Dumnezeu: rugăciunea și mulțumirea”.

Să se roage lui Dumnezeu necontenit, spre osteneala duhului pe care o poate face până la ultima suflare. Și să-i mulțumească lui Dumnezeu pentru boala sau crucea pe care i-a dat-o lui până la sfârșit, și va avea cunună de mucenic. Așa au purtat crucea sfinții martiri, așa sfinții pustnici, așa creștinii cei buni, așa cei bolnavi care au avut credință tare în Hristos.

(Arhimandritul Cleopa Ilie, Îndrumări duhovnicești pentru vremelnicie și veșnicie, Editura Teognost, Cluj-Napoca, 2004, p. 58)