Cuvântul Preafericitului Ioan al X-lea, în Catedrala Mitropolitană din Iași

Cuvântul Preafericitului Părinte Patriarh Ioan al X-lea, Patriarhul Sfintei Patriarhii a Antiohiei și Întregului Orient, rostit în Catedrala Mitropolitană din Iași vineri, 23 septembrie 2016, la slujba de Te Deum. 

Înaltpreasfinţia Voastră, Înaltpreasfințite Părinte Mitropolit Teofan,

Popor iubitor de Hristos,

Din Antiohia Ucenicilor am venit, aducând pace fraţilor noştri în credinţă în Biserica Română. Şi urmărind paşii strămoşilor noştri patriarhi, am venit aici reînnoind testamentul frăţiei întru Domnul nostru Iisus Hristos şi testamentul fidelităţii faţă de credinţa ucenicilor Petru, Pavel, Andrei şi a tuturor ucenicilor lui Hristos.

Întâi, îi mulţumim Preafericitului Patriarh Daniel, Patriarhul României, pentru că ne-a invitat să participăm la momentul care marchează împlinirea a 300 de ani de mucenicie a Sfântului Ierarh Antim Ivireanul. De asemenea, vă mulţumim şi Înaltpreasfinţiei Voastre pentru această onoare şi ospitalitate pe care ni le-aţi oferit.

Suntem din patria Sfântului Andrei, Beit Saida, întemeietorul Bisericii Române, acest creştet sfânt care adună cele două Biserici, cea antiohiană şi cea română, la pieptul lui Hristos. Acest creştet care revarsă o bărbăţie apostolică amestecată cu dragostea lui Hristos şi o râvnă nestinsă de mai mult de 2000 de ani.

Bărbăţia aceasta apostolică o văd astăzi în faţa mea, în poporul Bisericii române, un popor blând peste care au trecut vremuri şi vremuri, iar credinţa lui s-a făcut mai strălucită, şi încă mai străluceşte ca aurul în foc. Un popor binecredincios, care a fost măcinat prin piatra de moară, însă aceasta a fost erodată prin râvna şi credinţa lui. Un popor unit prin rugăciune cu fiecare frate în credinţă, un popor din care au înflorit sfinţi – pentru că din lumina Celui Sfânt şi din învăţăturile apostolilor care au ieşit până la marginile pământului, şi-a făcut o identitate şi o entitate în faţa căreia toate absurdităţile istoriei s-au topit.

Bărbăţia aceasta apostolică o vedem până acum în poporul cetăţii lui Dumnezeu, Antiohia, prin credinţa fiilor ei. Antiohia, unde prima dată ucenicii Domnului au fost numiţi creştini, fiind pecetluiţi de Domnul cu numele Hristosului său. Antiohia primilor creştini este aceeaşi Antiohia de astăzi. Iar poporul binecredincios al Antiohiei este până astăzi la fel, de bărbaţi în credinţă precum Sfântul Andrei şi ceilalţi ucenici ai Domnului. Acest popor mărturiseşte numele lui Hristos, iar clopotele dragostei lui sunt clopote de provocare împotriva tuturor dificultăţilor care tulbură coexistenţa pe care o trăim împreună cu fraţii noştri de care nu suntem separaţi din cauza religiei, ci uniţi printr-o istorie comună, prin limbă şi moralitate. Credinţa pe care acest popor a supt-o din sânul mamelor va rămâne ca o sevă prin care primeşte şi dăruieşte viaţă. Iar pământul Orientului este identitatea şi entitatea pe care nu o va părăsi, în ciuda cruzimii împrejurărilor.

Suntem aici ca să dăm un strigat de pace pentru Orientul Mijlociu şi, în mod deosebit, pentru Siria. Ne-am saturat de terorism, de takfirism (n.r. excomunicarea musulmanilor considerați neautentici în practicarea islamului) şi de răpirea oamenilor. Ne-am săturat de promisiuni şi de călcarea drepturilor omului. Se pare că drepturile omului se formează după interesele celor puternici ai lumii şi încă nu s-a găsit soluţia pentru rezolvarea crizei din Siria, precum şi a rezolvării crizei celor răpiţi, dintre care cei doi mitropoliţi din Alep: Ioan şi Pavel, cazul despre care lumea se face că nu există. Noi nu cerem compătimire, nici lacrimi pentru oamenii din Siria. Opriţi terorismul şi takfirismul şi vedeţi cum sirienii pot să ajungă la un consens, în ciuda tuturor diferenţelor de opinii.

Suntem aici ca să ne rugăm pentru Liban şi pentru stabilitatea Libanului, care a suferit foarte mult din cauza violenţelor şi suferă din pricina vidului constituţional.

Cu toate acestea, Biserica Ortodoxă a Antiohiei nu se înfricoşează, pentru că Domnul este centrul fiinţei sale şi EI este puterea ei şi Căpitanul cârmei, indiferent de înălţimea valurilor acestor vremuri. Râvna şi bărbăţia credincioşilor ei vine din bărbăţia lui Andrei, din răbdarea lui Pavel, din entuziasmul lui Petru şi iubirea lui Ioan, cel care s-a rezemat de pieptul Domnului nostru Iisus Hristos, căruia se cuvine slavă întotdeauna. Amin.

De la același autor

Ultimele din categorie