Mesaj de condoleanțe al Părintelui Patriarh Daniel la trecerea din această lume a Patriarhului Georgiei, Ilia al II-lea

Cuvântul ierarhului

Mesaj de condoleanțe al Părintelui Patriarh Daniel la trecerea din această lume a Patriarhului Georgiei, Ilia al II-lea

Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, a transmis un mesaj de condoleanțe marți seară, după ce Preafericitul Părinte Ilia al II-lea, Patriarhul Georgiei, s-a mutat la cele veșnice.

Întâistătătorul Bisericii României îl numește pe Patriarhul Ilia al II-lea „venerabilă personalitate a Ortodoxiei contemporane și un mărturisitor statornic al credinței, care a păstorit cu înțelepciune Biserica Ortodoxă a Georgiei, atât în vremuri de încercare, cât și de înnoire”.

București, 17 martie 2026

Către Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe a Georgiei

Înaltpreasfințiile și Preasfințiile Voastre,

Cu profundă întristare, am primit vestea trecerii din această lume a preaiubitului nostru frate în Hristos, vrednicul de pomenire Ilia al II-lea, Patriarhul Catolicos al Întregii Georgii, o venerabilă personalitate a Ortodoxiei contemporane și un mărturisitor statornic al credinței, care a păstorit cu înțelepciune Biserica Ortodoxă a Georgiei, atât în vremuri de încercare, cât și de înnoire.

În numele ierarhilor, clerului și credincioșilor Bisericii Ortodoxe Române, adresăm condoleanțe membrilor Sfântului Sinod și întregii Biserici Ortodoxe a Georgiei.

Totodată, ne rugăm Domnului nostru Iisus Hristos, Cel ce este „Învierea și Viața” (Ioan 11, 25), să odihnească sufletul Patriarhului Ilia al II-lea în lăcașurile sfinților bineplăcuți Lui, unde nu este durere, nici întristare, nici suspin, ci viață fără de sfârșit.

Veșnica lui pomenire din neam în neam!

† DANIEL
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române

Alătură-te comunității noastre pe WhatsApp, Instagram și Telegram!
Citește despre: