Idealul unităţii, între globalizare şi refacerea dialogului cu Dumnezeu

Deşi tehnica modernă scoate la iveală mijloace din ce în ce mai performante şi mai sofisticate de comunicare, comuniunea dintre oameni este din ce în ce mai diminuată, mai superficială, mai lipsită de suflet.

Dacă păcatul a fost săvârşit de om, iniţiativa mântuirii aparţine lui Dumnezeu. Astfel, chenoza hristică indică sensul întâlnirii cu Dumnezeu: „Dumnezeu S-a făcut om pentru ca omul să devină dumnezeu”. Spre Dumnezeu nu putem accede decât dacă El coboară la noi şi astfel întruparea Sa este turnul-scară pe care S-a coborât pentru ca împreună cu El să urcăm treptele devenirii noastre. Este motivul pentru care psalmistul spune: „De n-ar zidi Domnul casa, în zadar ne-am osteni”. Dumnezeu iniţiază mântuirea, e împreună cu noi pe cale şi ne aşteaptă cu braţele deshise pe Golgota, sprijinindu-ne crucea destinului şi a învierii noastre.

După Cincizecime, apostolii L-au vestit pe Hristos în diferite limbi, refăcând unitatea limbajului care este unul sacru, liturgic, în care cuvântul are o semantică ce tinde spre unitatea celui paradisiac. Apostolul Pavel îndeamnă pe creştini să vorbească între ei în psalmi şi în cântări tocmai pentru a anula golul limbajului babilonian, iar în altă parte spune că fundamentul vorbirii este dragostea în perspectiva mântuirii: „De-aş grăi în limbile oamenilor şi ale îngerilor iar dragoste nu am, făcutu-m-am aramă sunătoare şi chimval răsunător” (I Cor. 13,1).

Limbajul nu este o anexă a firii noastre

Tocmai pentru a arăta că limbajul nu este o anexă a firii noastre, ci receptacol al teofaniei, Mântuitorul spune celor ce vor fi prigoniţi că Dumnezeu va mărturisi prin gura lor adevărul: „Iar când vă vor da pe voi în mâna lor, nu vă îngrijiţi cum sau ce veţi vorbi, căci se va da vouă în ceasul acela ce să vorbiţi” (Matei 10, 19). Atunci când omul este templul dinlăuntrul căruia Duhul strigă: „Avva, Părinte!”, Dumnezeu vorbeşte prin noi, deoarece noi nu ne mai aparţinem, nu mai trăim noi, ci Hristos trăieşte în noi, şi de aceea David spune: „Doamne, buzele mele vei deschide şi gura mea va vesti lauda Ta”.

În capitolul al 14-lea al Epistolei adresate Corintenilor, Apostolul neamurilor, cel ce se înălţase epectatic până la al treilea cer împărtăşindu-şi auzul şi văzul de mistica prezenţei lui Dumnezeu, stabileşte ierarhic ordinea darurilor Duhului Sfânt, dând întâietate proorociei în faţa glosolaliei: „Cel ce prooroceşte este mai mare decât cel ce grăieşte în limbi” (I Cor. 14,5), prin aceasta statornicind în mod indirect faptul că acest dar al vorbirii în limbi a fost unic în istoria Creştinismului, un fapt excepţional. În schimb, darul actual al vorbirii în limbi, împărtăşit de Duhul în mod individual prin pecetluirea Tainei Mirului, aşa cum sunt împărtăşite şi celelalte daruri, e lipsit de valoare soteriologică, dacă nu e însoţit şi de tălmăcirea înţelegătoare pentru auditoriu. De aceea e vitală existenţa întregită a fiinţei umane pătrunsă de harul divin care uneşte mintea şi duhul: „Dacă mă rog într-o limbă străină, duhul meu se roagă, dar mintea mea e neroditoare. Atunci ce voi face? Mă voi ruga cu duhul, dar mă voi ruga şi cu mintea”(14, 14-15). Vorbirea în limbi este, după învăţătura Apostolului, un dar al lui Dumnezeu prin care sunt chemaţi la adevăr cei necredincioşi, care văzând puterea Lui manifestată în glosolalie devin parte a comuniunii cu El: „Vorbirea în limbi e semn nu pentru cei credincioşi, ci pentru cei necredincioşi”(14,22). Glosolalia relatată de Faptele Apostolilor în zorii creştinismului nu cerea în mod imperios prezenţa unui apostol tâlcuitor, deoarece Însuşi Duhul era calea de înţelegere a Cuvântului propovăduit de apostoli, coborând în minţile şi inimile celor adunaţi şi dând graiurilor prezente la Cincizecime un singur înţeles dumnezeiesc şi adunând pe toţi în comuniunea prezenţei lui Dumnezeu, animându-i într-un entuziasm al înălţării duhovniceşti întru întâmpinarea adevăratului Dumnezeu. Este un Babel răsturnat sau o replică duhovnicească a noului om născut din unirea cu Dumnezeu, trecută prin moartea şi învierea Sa.

Cu totul altceva este darul vorbirii în limbi în vremea Apostolului Pavel, care avea nevoie de o tagmă specială a tălmăcitorilor. Nevăzând destul de important pentru unitatea şi zidirea Bisericii acest dar, Apostolul spune că pentru el, care vorbeşte în limbi mai mult decât oricine (14, 18), este mai importantă exprimarea limpede şi cu înţeles a adevărului care să lumineze mădularele Bisericii, decât rostirea cuvintelor într-o limbă străină: „Dar în Biserică vreau să grăiesc cinci cuvinte cu mintea mea ca să învăţ şi pe alţii, decât zeci de mii de cuvinte într-o limbă străină”(I Cor. 14, 19). (…)

Amestecul lingvistic naşte lipsa de comunicare

Din nefericire, lumea de astăzi a devenit un nou Babilon. (…) Babel este în memoria colectivă a umanităţii ca o reminiscenţă ce s-a înrădăcinat în imaginarul şi limbajul modern care traversează limitele unui paradox. Deşi tehnica modernă, mereu în expansiune, scoate la iveală mijloace din ce în ce mai performante şi mai sofisticate de comunicare, facilitând şi optimizând transferul de informaţii, comuniunea dintre oameni este din ce în ce mai diminuată, mai superficială, mai lipsită de suflet. Tendinţele actuale de nivelare a graniţelor, a culturii, a limbajului, politicile monetare, colonizarea, globalizarea, exodul forţelor de muncă, toate fiice ale secularizării, concură la încercarea de fabricare a unei unităţi, europene sau chiar mondiale, artificiale, ca produs strict uman, iar această încercare nu este decât o reluare a efortului babilonian de obţinere a faimei, fără a include în ecuaţia preocupărilor conlucrarea cu Dumnezeu. Această situaţie scoate la iveală faptul că rădăcinile semantice ale zidirii turnului Babel sunt adânc înfipte în conştiinţa culturală a umanităţii înrobite ideilor cosmopolitiste în care amestecul lingvistic naşte lipsa de comunicare.

Tendinţa modernă de reconstruire a unui limbaj unic în încercarea de a găsi un numitor comun pentru cele între trei şi cinci mii de limbi existente sau recomandarea limbii engleze ca oficială în schimbul informaţional pe toate palierele socio-politice şi cultural-religioase e un proiect gigantic ce ne conduce cu mintea tot la edificiul antic. Foarte multe zone lingvistice şi graiuri locale sunt în pericol de a fi înghiţite, asimilate maselor anglofone, francofone sau hispanofone. Limbajul este o componentă esenţială, ontologică a omului şi îi este dăruit pentru a rămâne în dialog cu Dumnezeu şi a numi elementele componente ale Universului. Limbajul este viaţă pentru că universul întreg poartă înlăuntrul său germenii Logosului divin. De aceea, în materie de vorbire, biosul uman este monogenist, aşa cum este monoteist din punct de vedere religios. Acesta este motivul pentru care lăuntric, fiinţial, omul aleargă în căutarea unităţii primordiale încercând să-şi făurească o limbă universală, însă acest lucru este accelerat fără răbdarea binecuvântată şi aşteptarea unei maturizări care să aducă firesc unitatea tuturor în Hristos şi comunicarea într-o limbă care nu poate fi decât cea liturgică, religioasă.

Doar limba Rusaliilor poate reface dialogul cu Dumnezeu

Nici o limbă contemporană, oricâtă deschidere spaţială ar avea, nu poate reproduce trăsăturile limbii începuturilor (a îngerilor), care avea capacitatea de a răspunde limbii lui Dumnezeu. Doar limba Rusaliilor, cea pogorâtă peste apostoli, are capacitatea de refacere a dialogului cu Dumnezeu pentru că este rodul prezenţei Duhului în om, ce vindecă ruptura fiinţei umane, reînnodând comuniunea dintre persoanele umane pe de o parte şi între om şi Dumnezeu pe de altă parte. Doar în Trupul Bisericii această limbă a harului are puterea iertării, a curăţirii, a creşterii duhovniceşti şi a unităţii împărtăşite prin harul divin în Sfintele Taine. (…)

Astăzi, părinţii sunt preocupaţi să ofere copiilor lor, încă din cea mai fragedă copilărie, o educaţie plurilingvistică, găsind în aceasta calea în care ei îşi pot găsi devenirea. Este neîndoielnic că a învăţa şi a vorbi o limbă străină înseamnă îndepărtarea barierei ignoranţei, căci în contemporaneitate cine are acces la informaţii este un om bogat. Însă nimeni nu atrage atenţia la daunele morale irecuperabile pe care aceste căi de cunoaştere le pot provoca minţilor încă poate prea fragede ale tinerilor şi nici nu există un filtru care să cearnă selectiv aceste valori sau nonvalori. Există pericolul ca într-o astfel de lume modernă, în care tehnica pune la dispoziţia omului posibilitatea existenţei unei vieţi virtuale, cu toate elementele ei minuţios concepute, care să dea staisfacţie oricărei minţi neîmplinite în lumea reală, să fie concepută o nouă structură de tip babilonian, în care omul, poate dintr-un imbold al căutării unui Dumnezeu ascuns, să eşueze fatidic într-o căutare eronată pe o cale care, ca şi cea babiloniană, e rezultatul strict al propriilor eforturi şi osteneli autonome.

De aceea este necesară acordarea importanţei adecvate limbajului şi comunicarii inter-umane şi redescoperirii valenţelor sacre ale cuvântului care are origine dumnezeiască, constituind puntea de legătură mistică între om şi Dumnezeu.

În loc de concluzie, atragem atenţia tuturor că ar trebui să revenim la dialogul constructiv compus din cuvintele Cuvântului pentru a crea comuniunea de persoane care înseamnă Biserica unde se vorbeşte în limbajul Duhului Sfânt, înţeles de toţi, şi să evităm limbajul de lemn, neînţeles de nimeni.

Citește alte articole despre: comuniune, comunicare, Turnul Babel

De la același autor

Ultimele din categorie