Cuvântul Părintelui Patriarh Daniel la slujba de pomenire pentru victimele accidentului de la Clubul Colectiv
Ceea ce trebuie să facem noi ca ortodocşi este să arătăm că rugăciunea este iubirea mai tare decât moartea. Prin rugăciune, noi păstrăm legătura cu sufletele celor care au trecut la Domnul şi în acelaşi timp cerem ca ei să se odihnească sau sufletul lor să găsească pace şi odihnă, în lumina şi iubirea Preasfintei Treimi. Avem, deci în rugăciunea Bisericii cea mai corectă, luminoasă şi folositoare cale, aceea de a arăta iubirea faţă de cei trecuţi la Domnul prin rugăciune şi prin milostenie. Foarte important este ca sufletele celor care au plecat din lumea aceasta să simtă că cei care au rămas după ei îi iubesc, nu îi judecă, nu îi evaluează după propria gândire omenească limitată şi adesea egoistă, ci că fiecare dintre noi doreşte mântuirea şi viaţa veşnică pentru cei trecuţi la Domnul.
„Taina vieţii, ca şi taina morţii, sunt taine mai presus de înţelegerea noastră”
Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, a oficiat astăzi, 03 noiembrie 2015, în Catedrala Patriarhală din Bucureşti, o slujbă de pomenire pentru victimele accidentului de la Clubul Colectiv din Capitală, fiind înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi. La acest moment, Preafericirea Sa a rostit un cuvânt de compasiune şi mângâiere pentru victimele accidentului, precum şi pentru familiile acestora:
Trebuie să avem credinţă puternică în iubirea lui Dumnezeu
Astăzi este ziua înmormântării celor care au decedat în noaptea de 30 spre 31 octombrie 2015 în Clubul Colectiv din Bucureşti. Este o zi de rugăciune intensă, cea mai intensă, pentru odihna sufletelor care au trecut la Domnul într-un mod neaşteptat. Această pomenire înseamnă mai întâi rugăciunea noastră către Dumnezeu ca să aşeze sufletele lor în pacea şi iubirea Mântuitorului Iisus Hristos.
Foarte adesea oamenii mor în accidente, fie în incendii, în urma inundaţiilor, în urma cutremurelor, în urma accidentelor de tren, de metrou sau în alte forme şi adesea cu o moarte năpraznică. De aceea, noi trebuie să gândim că darul vieţii este foarte scump şi trebuie să ne rugăm ca Bunul Dumnezeu să ne ocrotească de toată primejdia, de toată reaua întâmplare, de moarte năpraznică şi de orice formă de suferinţă. Pe de altă parte însă, atunci când aceste evenimente tragice au loc, trebuie să avem credinţă puternică în iubirea lui Dumnezeu. De aceea, niciodată nu trebuie să judecăm pe cei trecuţi la Domnul pornind de la felul în care ei au trecut din această viaţă, deoarece taina vieţii, ca şi taina morţii, sunt taine mai presus de înţelegerea noastră.
Să arătăm că rugăciunea este iubirea mai tare decât moartea
Ceea ce trebuie să facem noi ca ortodocşi este să arătăm că rugăciunea este iubirea mai tare decât moartea. Prin rugăciune, noi păstrăm legătura cu sufletele celor care au trecut la Domnul şi în acelaşi timp cerem ca ei să se odihnească sau sufletul lor să găsească pace şi odihnă, în lumina şi iubirea Preasfintei Treimi. Avem, deci în rugăciunea Bisericii cea mai corectă, luminoasă şi folositoare cale, aceea de a arăta iubirea faţă de cei trecuţi la Domnul prin rugăciune şi prin milostenie. Foarte important este ca sufletele celor care au plecat din lumea aceasta să simtă că cei care au rămas după ei îi iubesc, nu îi judecă, nu îi evaluează după propria gândire omenească limitată şi adesea egoistă, ci că fiecare dintre noi doreşte mântuirea şi viaţa veşnică pentru cei trecuţi la Domnul. De aceea, atât Sfânta Scriptură cât şi Sfinţii Părinţi ai Bisericii ne îndeamnă să facem dese pomeniri de rugăciune mai ales în primele 40 de zile. În aceste 40 de zile omul are nevoie de susţinerea rugăciunii ca el să se prezinte în faţa lui Dumnezeu şi să se bucure de primirea în lumina, iubirea şi pacea Preasfintei Treimi.
Omul care are credinţă rămâne viu
Foarte adesea, s-a spus că oamenii nu mor, ci se mută de la viaţa pământească la viaţa cerească. De aceea, şi noi în cântări pomenim „pe cei ce s-au mutat de la noi”. Omul care are credinţă rămâne viu, căci dreptul prin credinţă va fi viu şi, aşa cum spune Mântuitorul Iisus Hristos, „cel ce crede în Mine, chiar dacă va muri, va trăi” (n. red.: Ioan 11, 25). Adică cel care crede în Hristos, chiar dacă va muri cu trupul va trăi cu sufletul pentru că legătura de iubire exprimată mai ales prin rugăciune şi fapte bune din lumea aceasta se continuă în viaţa veşnică. Cine a iubit pe Dumnezeu în viaţa aceasta pământească Îl va iubi şi în Ceruri. De aceea, noi trebuie să aducem pe cei care au trecut la Domnul în această grijă părintească a lui Dumnezeu Tatăl, în lumina lui Dumnezeu Fiul şi mângâierea sau pacea Duhului Sfânt. Aceste rugăciuni ale Bisericii sunt compuse pe baza Sfintei Scripturi, dar şi pe baza Bisericii.
Dumnezeu doreşte să vadă din partea noastră frăţietate, ajutorare atunci când trecem prin încercări
Cei pentru care s-au făcut rugăciuni foarte adesea s-au arătat în vis celor care se rugau pentru ei. Ei ştiu ce facem pentru ei şi simt când îi pomenim cu dragoste, când mergem la mormânt şi punem lumânări şi flori pe mormânt şi sărutăm sfânta cruce de pe mormânt cu nădejdea învierii celei de obşte sau învierii în Ziua de Apoi. Deci, avem datoria morală, spirituală, să-i pomenim în rugăciune pe cei trecuţi la Domnul şi mai ales să arătăm semne de iubire duhovnicească faţă de cei care au rămas îndoliaţi, pentru că Biserica trebuie, deodată cu rugăciunile pentru cei trecuţi la Domnul, să consoleze, să mângâie sufleteşte pe cei care au rămas cu un mare gol în suflet, o durere mare. De aceea, pe lângă rugăciunile pentru adormiţi, trebuie să arătăm iubire frăţească, într-ajutorare spirituală şi materială pentru familiile îndoliate. În cazul de faţă, trebuie să arătăm multă rugăciune şi multă grijă frăţească şi părintească pentru cei care se află încă în spitale, care sunt răniţi, care suferă suferinţe cumplite în urma incendiului. O mulţime dintre aceşti oameni care suferă au nevoie de rugăciunile noastre, de încurajarea noastră. De aceea, Dumnezeu, când noi trecem prin încercări, doreşte să vadă din partea noastră frăţietate, ajutorare, preţuirea memoriei celor care au trecut la Domnul şi multă grijă pentru cei care suferă, familiile îndoliate, dar şi pentru cei aflaţi în spitale, în suferinţă şi familiile îndurerate ale acestora.
Slujbe pentru victime în spitalele bucureştene
În aceste zile, preoţii noştri de caritate din spitale au făcut multe rugăciuni, au săvârşit Sfântul Maslu aproape în toate capelele din spitalele în care se află oameni răniţi şi au încurajat familiile lor. De asemenea, în aceste zile când se vor săvârşi slujbele de înmormântare este bine să ne rugăm mai intens pentru cei care au trecut din lumea aceasta şi acum vor fi înmormântaţi. Noi vom merge la câteva din aceste înmormântări pentru rugăciune de dezlegare şi pentru un cuvânt de consolare. Ne rugăm Preamilostivului Dumnezeu să ne dăruiască iubire milostivă, aşa cum am spus şi în comunicatul nostru, să unim rugăciunea cu fapta milostivă, să ajutăm pe cei care sunt îndoliaţi, pe cei îndureraţi, ca să arătăm că Biserica este Trupul tainic al lui Hristos, mâinile iubirii Sale milostive, spre slava Preasfintei Treimi şi spre mântuirea oamenilor. Amin! Veşnica lor pomenire din neam în neam!
Sursa: http://basilica.ro
