† TEOFAN

PRIN HARUL LUI DUMNEZEU

ARHIEPISCOP AL IAŞILOR ŞI

MITROPOLIT AL MOLDOVEI ŞI BUCOVINEI

Iubiţilor preoţi din parohii, cuvioşilor vieţuitori ai sfintelor mănăstiri şi drept-credinciosului popor al lui Dumnezeu din Arhiepiscopia Iaşilor: har, bucurie, iertare şi ajutor de la Dumnezeu Cel în Treime preaslăvit – Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt!

„Dacă Fiul vă va face liberi, liberi veţi fi într-adevăr” [1].

Iubiți frați preoți,

Cinstiți viețuitori ai sfintelor mănăstiri, 

Drept-slăvitori creștini,

 Hristos a înviat!

În fiecare an, întâmpinăm Învierea lui Hristos cu bucurie şi cu nădejde. În miez de noapte, cu lumânări în mâini şi chipuri luminoase, ne adunăm în jurul sfintelor biserici şi primim vestea cea bună, că Hristos a înviat, biruind moartea. Ne asemănăm, astfel, femeilor purtătoare de mir care, grăbindu-se să meargă dis-de-dimineaţă la mormânt, nu au aflat trupul Domnului Iisus. 

Cutremurul mare şi prăvălirea pietrei au înfricoşat soldaţii care străjuiau mormântul, încât „s-au făcut ca morţi” [2]. În acelaşi timp, un înger, înveşmântat în lumină strălucitoare, le-a arătat femeilor „locul unde a zăcut” [3] trupul Domnului şi le-a încredinţat că Hristos a înviat: „Nu vă temeţi!”[4], ci „degrabă mergând, spuneţi ucenicilor Lui că S-a sculat din morţi”[5].

De aici, de la mormântul gol, adevărul Învierii lui Hristos s-a răspândit în toată lumea, până în zilele noastre. Acest adevăr este temelia credinţei noastre şi încredinţarea faptului că şi noi vom învia, aşa cum mărturiseşte Sfântul Apostol Pavel: „Hristos a înviat din morţi, fiind începătură (a învierii) celor adormiţi”[6], pentru că „Hristos, înviat din morţi, nu mai moare. Moartea nu mai are stăpânire asupra Lui”[7]. 

Iubiţi fii ai Bisericii lui Hristos,

Trăim sărbătoarea Paştilor, precum şi zilele care îi urmează, cu mai multă intensitate, cu mai multă bucurie în raport cu celelalte zile din timpul anului. O pace tainică ne cuprinde sufletul şi pentru o vreme, mai îndelungată sau mai scurtă, ritmul vieţii noastre devine altul. Este ca şi cum am fi păşit pe un alt tărâm, într-o altă lume. Timpul pare a se fi oprit o clipă în loc şi grijile noastre, neliniştile, frământările noastre rămân întrucâtva undeva în urmă. 

Ce simţim în noaptea Învierii şi în zilele care îi urmează? Mai multă pace, mai multă nădejde, mai multă bucurie şi mai multă dragoste. Iar dacă pacea, nădejdea, bucuria şi dragostea ne cuprind, ne simţim mai liberi faţă de constrângerile lăuntrice sau exterioare ale vieţuirii noastre de zi cu zi: lanţurile păcatului, diferitele patimi sau dependenţe, chiar dacă nu dispar cu totul, într-o oarecare măsură slăbesc, iar sufletul respiră acum un aer de libertate. 

În acelaşi timp, creştinii care se străduiesc să trăiască în duhul liturgic al vieţii bisericeşti, simt de multe ori acelaşi lucru şi în alte zile sau momente din cursul anului. Astfel, în rugăciune, în starea de pocăinţă, după spovedanie, în duminici şi sărbători când participă la Sfânta Liturghie şi se împărtăşesc cu Trupul şi Sângele Domnului, sentimentul de libertate sufletească, bucuria, pacea şi nădejdea îi cuprind, făcând experienţa vieţii veşnice încă din această lume.

Drept-slăvitori creştini,

Cântările din perioada pascală ni-L înfăţişează pe Hristos-Domnul coborând „întru cele mai de jos ale pământului” [8], adică în iad, şi eliberându-i pe strămoşii noştri, Adam şi Eva, „împreună cu tot neamul” [9]. Acelaşi adevăr îl subliniază şi Sfântul Apostol Pavel, când spune că, „prin moartea Sa” [10], Hristos i-a izbăvit „pe acei pe care frica morţii îi ţinea în robie toată viaţa” [11]. Ce înseamnă această robie pe care frica de moarte o aduce? 

Potrivit învăţăturii Bisericii noastre, adevărata robie este una singură: cea a păcatului. „Oricine săvârşeşte păcatul este rob al păcatului” [12], spune Mântuitorul, iar Sfântul Apostol Pavel ne arată şi care este urmarea: „Plata păcatului este moartea” [13]. De ce aceasta? Pentru că păcatul, ca alegere greşită, ca vieţuire fără Dumnezeu şi în afara lui Dumnezeu, îl rupe pe om de Făcătorul său, de Izvorul vieţii. Iar în afara lui Dumnezeu, Izvorul vieţii, omul moare. Astfel, păcatul înseamnă lucrare a morţii în noi, o afundare în moarte, o umplere de moarte. De aceea, chiar dacă omul continuă să-şi ducă viaţa pe pământ un anumit număr de ani până la momentul morţii biologice, câtă vreme este robit de păcat, trăieşte încă de pe acum moartea. În această stare fiind, gândul la moarte îl înspăimântă: „Cel ce se teme de moarte este rob, şi toate le suferă pentru a nu muri” [14], afirmă Sfântul Ioan Gură de Aur.

Învierea lui Hristos reprezintă biruinţa asupra morţii şi eliberarea din robia păcatului. Hristos cel Înviat ne deschide calea spre o nouă viaţă, pe care o primim de la Dumnezeu. Acelaşi Hristos, Care a înviat din morţi în urmă cu două milenii, Care va învia trupurile noastre în ziua cea de apoi, este Cel care hrăneşte acum viaţa noastră cu puterea Învierii Sale. „Eu sunt viţa, ne încredinţează El, voi sunteţi mlădiţele. Cel ce rămâne întru Mine şi Eu în el, acela aduce roadă multă, căci fără Mine nu puteţi face nimic”[15]. Altoindu-ne prin Botez pe Trupul Său, care este Biserica, Hristos ne aşază în „libertatea măririi fiilor lui Dumnezeu”[16], ridicându-ne, în felul acesta, de la starea de rob la cea de om liber. „Şi pentru că sunteţi fii, spune Sfântul Apostol Pavel, a trimis Dumnezeu pe Duhul Fiului Său în inimile voastre, care strigă: Avva, Părinte! Astfel dar, nu mai eşti rob, ci fiu; iar de eşti fiu, eşti şi moştenitor al lui Dumnezeu, prin Iisus Hristos” [17].

Iubiţi credincioşi,

Suntem chemaţi să devenim fii ai Învierii, biruind în noi înşine robia păcatului şi frica morţii, fiindcă, după cuvântul Sfântului Apostol Petru: „ceea ce te biruieşte, aceea te şi stăpâneşte” [18].

În acelaşi timp, suntem chemaţi să dăm mărturie lumii despre dragostea cea milostivă a lui Dumnezeu, despre faptul că El este „Calea, Adevărul şi Viaţa” [19], singurul Care poate să împlinească setea după desăvârşire a omului. Aceasta cu atât mai mult cu cât „duhul lumii acesteia se vădește prin mândrie, nerecunoștință și neascultare, «pofta trupului și pofta ochilor» (1 Ioan 2, 16), sete de putere și dorință de stăpânire asupra celorlalți, de manipulare a lor și, deci, printr-o înfricoșătoare lipsă de dragoste, un puternic spirit competitiv și o cruntă luptă pentru supraviețuire” [20]. Omul zilelor noastre, îndepărtându-se de Dumnezeu, îşi pierde libertatea devenind tot mai robit de tehnologie şi de lumea virtuală, de păcatele trupeşti sub toate formele, de jocuri de noroc şi de multe altele.     

În faţa multor provocări, din interior şi din afară, care bat la uşa inimii noastre, împreună cu Sfântul Apostol Pavel Îl rog pe Dumnezeu „să vă dăruiască, după bogăţia slavei Sale, ca să fiţi puternic întăriţi, prin Duhul Său, în omul dinăuntru, şi Hristos să Se sălăşluiască, prin credinţă, în inimile voastre, înrădăcinaţi şi întemeiaţi fiind în iubire, ca să puteţi înţelege împreună cu toţi sfinţii care este lărgimea şi lungimea şi înălţimea şi adâncimea, şi să cunoaşteţi iubirea lui Hristos, cea mai presus de cunoştinţă, ca să vă umpleţi de toată plinătatea lui Dumnezeu” [21].

Pacea şi bucuria Învierii să pătrundă în fiecare casă, în fiecare familie şi în inima tuturor şi astfel întăriţi întru taina biruinţei lui Hristos asupra iadului, a păcatului şi a morţii să rostim cu toţii: Hristos a înviat!

Al vostru împreună rugător şi împreună părtaş Tainei Învierii lui Hristos,

† Teofan,
Mitropolitul Moldovei și Bucovinei