adâncul sufletului

Cu cât ne spovedim mai des, cu atât mai bine

Creștinii, în mod firesc, ar trebui să se spovedească atunci când simt ei înșiși nevoia să o facă. Simțirea acestei nevoi ține de măsura conștiinței sale creștine, care diferă de la om la om, în funcție de pregătirea lui duhovnicească. Dacă ne spovedim des ne formăm conștiința ca să-și simtă tot mai mult și cu tot mai mare subțirime greșelile sale.

Copilul învață compasiunea de la părinți

Un părinte înțelept sădește sămânța compasiunii în sufletul copilului – sămânță care va crește până la stadiul de conștientizare a rolului fiecăruia dintre noi în familie, în comunitate, în lume, în biserică, în întreaga creație.

Cum e posibil ca sufletul omului să fie încă neprelucrat și bolnav, deși a dus o viață religioasă?

Dacă omul începe, încet-încet, să coştientizeze starea lui şi se hotărăşte, se smereşte în faţa lui Dumnezeu, se străduieşte să se lase, cu încredere, în mâinile lui Dumnezeu, atunci Dumnezeu va găsi o cale să intre în subsolul lui întunecat, să intre în sufletul lui aspru, să-l preschimbe şi să-l facă adevărat creştin, om adevărat.

Să nu-i judecăm niciodată pe ceilalţi, pentru că numai Dumnezeu cunoaşte cu totul sufletul omului

Aceasta este cea mai adâncă, cea mai abisală introspecţie pe care o facem în inima noastră: să-L găsim pe Dumnezeu în noi. Şi atunci, regăsindu-L pe Dumnezeu în noi şi întorcându-ne spre El cu toată inima noastră şi cu mintea noastră, ajungem la rugăciunea pentru noi şi pentru ceilalţi.

O inimă împietrită poate fi eliberată, uneori, doar prin lovituri puternice

Am conștientizat că m-am rugat în ultima vreme să se facă voia Domnului prin mine, nu doar pentru mine, ci și pentru cei din jurul meu. Și am constatat, și mai clar acum, că ajutorul oferit celorlalți, chiar involuntar și nepregătit, este un ajutor care doare.

Plânsul interior, ca pocăință tainică

„Monahul poartă nemulțumirea aceasta sufletească, care e tot ca un fel de căință, că nu poate să împlinească întru totul ce a făgăduit. Cred că această stare este în permanență, pentru că nu poate să fie mulțumit întru totul de viața pe care o duce. Știe întotdeauna că este ceva mai înalt”, afirmă ieromonahul Zaharia de la Mănăstirea Sihăstria Tarcăului.