diavol
 

Bârfa și ponegrirea rănesc sufletul mai mult decât ne imaginăm

Pe cel pe care până ieri îl iubeai ca pe un om bun şi-l ţineai ca pe un om virtuos, nu-l vorbi de rău astăzi, deoarece l-ai urât având ca pretext cuvântul tău rău. Tu continuă să-l lauzi, chiar dacă eşti stăpânit de tristeţe.

Scopul diavolului este să-l despartă pe om de nădejdea în dragostea și purtarea de grijă a lui Dumnezeu

Nimic nu-i este atât de iubit diavolului cât omul pedepsit, fiindcă dorește să-și hrănească patima urii împotriva noastră, pentru ca prin multa greutate a nenorocirilor dureroase, sufletul, plecându-se prin slăbiciune să taie de la el însuși puterea nădejdii dumnezeiești, făcând asaltul durerilor care i se întâmplă pricină de lepădare de Dumnezeu în loc de învățătură de minte.

Omul nu se poate mântui cu forţa – Protosinghelul Vichentie Mălău

Pe fiecare om, dacă nu-l trage şi nu-l mişcă Duhul Sfânt, el rămâne împietrit ca Faraon, căruia Dumnezeu anume i-a împietrit inima, ca să facă minuni prin el, să se proslăvească prin împietrirea lui. Aşa face Dumnezeu cu fiecare om. Nu-l cheamă când vrei tu, ci când vrea El. Degeaba te frămânţi, căci gândurile lui Dumnezeu nu sunt ca ale noastre.

Autosuficiența ‒ primul sâmbure al mândriei

Asupra multor oameni lumeşti aruncă momeala atracţiilor lumii şi a iubirii de cele materiale, prin mândria bogăţiei, a ostentaţiei, a dorinţelor trupeşti şi a plăcerilor. În inimile celor pentru care toate acestea nu sunt ispititoare, diavolul seamănă alte forme de mândrie, mai „elevate”. Naşte în noi mulţumirea de sine, autoîndreptăţirea şi autosuficienţa, pe care ne este aproape imposibil să le conştientizăm. Şi după ce ne întunecă mintea, înfăşurându-ne în ceaţa acestei mândrii discrete, ne duce, ca pe nişte sclavi orbi, departe de Dumnezeu. Iar noi nu bănuim nimic!

Două cuvinte care îl apropie pe om de Dumnezeu

Această scurtă rugăciune, alcătuită din doar două cuvinte, nimicește toate planurile diavolului, de îndată ce omul o rostește din inimă. Dumnezeu a dat, în general, rugăciunea ca pe unul dintre cele mai lesnicioase mijloace de mântuire. În sfânta Lui slavă, Ziditorul dorește ca oamenii să pășească spre El.

Diavolul sârguiește ceva de necrezut să-l vâneze pe om, iar oamenii dormitează în deșertăciuni

Sârguiți, sârguiți creștinilor, să mântuiți sufletele voastre cât mai aveți vreme, cât mai așteaptă și îndelung rabdă Domnul, cât nu s-au zăvorât porțile Împărăției Cerurilor!

Binele și răul nu stau împreună

Dumnezeu, care este Binele suprem şi izvorul a tot binele, cere de la ucenicii Săi să-L iubească din toată inima, din tot sufletul şi din tot cugetul (Matei 27, 37); tot aşa şi diavolul, care este întruparea răului, nu poate cere de la oameni altceva decât răul.

Puterea rugăciunii şi a metanierului este mărturisită chiar de diavol

Era odată un călugăr care căzuse în multă nepăsare, încât nu-şi mai făcea nici canonul, şi voia să se întoarcă în lume. Deci s-a dus în locul lui natal, Kefalonia, unde se ştie că aleargă cei demonizaţi, datorită vindecărilor făcute de Sfântul Gherasim. Deci şi acesta, mergând să se închine la Sfântul, s-a întâlnit pe drum cu o demonizată, care i-a zis: „Ştii ce ţii în mâna ta? Ah, dacă ai şti, nenorocitule, ce ţii în mână! Dacă ai şti cât mă arde acest metanier, pe care tu îl ţii din obişnuinţă, din rutină!”.

Hristos ne-a dezrobit, iar noi ne legăm din nou cu lanțul plăcerii

Eu m-am rugat mult și-am zis: „Doamne, cum e cu diavolii ăștia care ne țin în robie? Tu nu ne-ai eliberat deja?”.

„Părerea de rău și smerenia completează fapta pe care nu ai făcut-o” ‒ Părintele Cleopa Ilie

Să nu spunem niciodată că am pus început bun. Noi nici nu ştim cum arată acel om care a pus început bun. Noi să ne rugăm: Doamne, ajută-mi ca să pun început bun!

Pagini