marturia parintelui Constantin Sturzu

De ce-mi sunt dragi oamenii din presă

Ca purtător de cuvânt al Arhiepiscopiei Iaşilor, am căutat să fiu cât mai onest cu oamenii din presă şi să-i ajut să-şi facă aşa cum se cuvine meseria. Ei s-au convins, de-a lungul timpului, că această atitudine a mea e una cu rădăcini adânci, nu de suprafaţă, nici de conjunctură. După cum au simţit că-mi sunt dragi, chiar şi dacă nu o arăt neapărat prin ceva concret. Şi am cel puţin trei motive pentru care să îi privesc astfel.

Experienţa mea în diaspora. O sinteză

Occidentalii sunt uimiţi când văd că noi ţinem posturile aşa, ca odinioară. Că stăm şi câte 3-4 ore continuu la slujbe. Că ne spovedim sau că facem rugăciuni şi parastase pentru cei adormiţi (am cunoscut un catalan, vorbitor de limbă română, care a ales Ortodoxia după ce a participat la o slujbă de înmormântare ‒ atât de mult i-a atins inima mesajul profund al cântărilor). Se mai miră occidentalii când află că, în Ortodoxie, preoţii de mir sunt căsătoriţi, au familie, că pot fi mai aproape de sufletul enoriaşilor, mai empatici, confruntându-se cu probleme asemănătoare. Au nevoie cei din Apus să-L pe cunoască pe Hristos altfel decât de la televizor sau din propaganda secular-umanistă.

O întâmplare din care se vede cum s-a smerit Sfânta Parascheva înaintea Maicii Domnului

Despre lucrarea Sfintei Parascheva la Vilaller am să relatez un episod care m-a marcat în chip deosebit. La Vilaller, unde era şi un Centru misionar pe care îl coordonam, mă urmaseră câteva ucenice dornice să îmbrăţişeze monahismul. Neavând atunci o stareţă sau o monahie mai cu experienţă la care să se raporteze, obişnuiam să le încurajez spunându-le că, deocamdată, Sfânta Parascheva le este stareţă. Eram convins că aşa şi este.