părintele Vichentie

Răbdare și iar răbdare, ca să ne vedem în Rai!

„Iată ultimul meu cuvânt: răbdare, răbdare, răbdare! Şi când ţi se va părea matale că ai gătit-o, ia-o din nou de la capăt: răbdare, răbdare, răbdare!” „Dar până când, părinte Vichentie?” „Până la uşa mormântului! Apoi, dragii mei, vom merge noi acolo în grădina Raiului. Şi acolo cântă păsări aşa de minunat! Şi sunt copaci cu flori şi fructe de aur! Şi pajişti care veşnic înfloresc. Şi sunt izvoare cu ape limpezi! Acolo vom vedea cetele sfinţilor. Acolo vom auzi cântările îngerilor. Acolo vom petrece în veci cu Domnul. Deci, fraţii mei, acolo în Rai să ne întâlnim!”

Părintele Vichentie Mălău și darul înainte-vederii

La părintele Vichentie veneau mulţi bolnavi pentru rugăciune. Unii dintre ei se vindecau. Bătrânul îi primea pe toţi cu dragoste, îi mărturisea şi le făcea Sfântul Maslu. El însă simţea cu duhul dacă bolnavul se va vindeca sau nu. De aceea nu voia să schimbe hotărârea lui Dumnezeu. La plecare, mângâia pe cel suferind şi-i dădea a înţelege ce va urma.

„Vorbirea şi glumele în biserică se aseamănă cu râs la mormânt”

Vorbirea, glumele şi râsul în biserică sunt păcate contra Sfântului Duh, adică contra puterii dumnezeieşti, căci prin acestea se dispreţuieşte sfinţenia bisericii şi se dă prilej de sminteală oamenilor. Ba, ceva mai mult, aceste urâciuni au devenit astăzi un obicei nedespărţit de biserică şi de credincioşii săi. Vai, ce dureros lucru este când singuri noi dispreţuim ce avem mai sfânt – Biserica – pe care o avem moştenire de la Hristos!

Protosinghelul Vichentie Mălău – cuvinte ziditoare de suflet

Cea mai sigură cursă a diavolului pentru om este amânarea. „Ai vreme să te închini - zice el - să posteşti mai pe urmă, diseară, mâine!”. Şi tot te amână, până mori. Iată, aşa se pierde omul singur, cu voia lui, nepocăit. A cui este vina?

Protosinghelul Vichentie Mălău – duhovnicul ce câştiga sufletele tuturor

Spunea maica Laurenţia despre acest mare duhovnic că el, cu mult meşteşug, reuşea să tragă la spovedanie pe maicile care se temeau de canon aspru. Cum vedea vreuna descurajată, chema la sine o soră şi-i zicea: „Ia, mata, untdelemnul şi făina aceasta şi le du la maica cutare, din partea mea, că este lipsită”. „Pentru ce faci aceasta, părinte Vichentie – întreba maica Laurenţia – doar are cu ce trăi?” „Ca să-i ridic moralul şi să-i dau îndrăzneală duhovnicească.” 

Sfânta Împărtăşanie este foc ce arde pe cei nevrednici! (Protosinghelul Vichentie Mălău)

Astăzi mulţi caută duhovnici dintre cei mai lesne iertători şi încă îi roagă să nu le dea canon mult. Ba încă ar mai cere graţiere definitiv. Unii nu uită să ceară imediat şi voie de împărtăşanie, indiferent de greutatea păcatelor. Aceasta, ca să-i creadă lumea vrednici. O, ce nebunie fără leac! 

„Mare osândă vom lua, de nu vom face milostenie!” – Protosinghelul Vichentie Mălău

Când venea vreun sărac la el şi nu avea ce să-i dea, se ducea la maici şi le zicea cu glas rugător: „Maică, a venit Hristos la mine şi nu am ce să-i dau milostenie! Te rog, împrumută-mi 100 de lei şi, când voi avea, ţi-i voi da înapoi”. Iar maicile, văzând dragostea lui pentru săraci, îi răspundeau: „Poftiţi, părinte, 100 de lei şi nu ni-i mai da înapoi, că vrem şi noi să miluim pe Hristos”.