Astăzi, mulţi confundă iubirea cu atracţie trupească

Ar trebui să fim întregi în momentul în care ne încredinţăm viaţa unei comuniuni cu o altă persoană.

Prin psihism, prin puterea lui de dorire, intrăm în relaţie unii cu ceilalţi. Aceasta ne e dăruită ca să ne iubim unii pe alţii. Dar, aşa cum este omul astăzi, această parte e ruptă din întregul său. De aceea, când cineva vrea să se căsătorească doar cu această parte, cu dorinţa, vrea doar cu o treime din sufletul său. Pentm că sufletul omu­lui are trei mari puteri: puterile vegetative, puterile afec­tive şi puterea duhului, duhovnicească. Firesc, oamenii se căsătoresc pentru că se iubesc. Dar, din păcate, astăzi, mulţi confundă iubirea cu atracţie trupească şi tinerii se aruncă cu uşurinţă să-şi satisfacă atracţia descoperind apoi, că: „A, pardon, nu erai tu, te-am confundat, dar mi-a făcut plăcere, într-adevăr”. Aceasta duce la o mare sufe­rinţă, ignorată şi negată de multe ori, dar nu mai puţin reală din acest motiv, deşi oamenii mimează că nu le pasă, că asta e viaţa, că trebuie să ne cunoaştem, că tre­buie să alegem, că trebuie să ştim cine este partene­rul... Nimeni nu mai stă să vadă, să inventarieze rănile care rămân, bolile care se acumulează, durerea şi chiar crimele care decurg ele aici. Câţi prunci au murit dintr-un avânt ca acesta? Au fost îndepărtaţi din viaţa mamei ca o murdărie, ca nimic.

Apoi, există mulţi tineri care confundă dragostea cu un sentiment sau cu un complex de sentimente „pozi­tive”. Ei se căsătoresc cu un tu faţă de care au sentimente puternice şi, da, sentimentele sunt mai stabile decât impul­surile şi atracţia trupească. Dar şi ele sunt schimbătoare şi ele sunt trecătoare. Cine dintre noi n-a spus: „n-aş putea să trăiesc fără tine”, şi astăzi zâmbeşte cu duioşie, pentru că nu-şi mai aduce aminte precis numele aceluia sau ace­leia. Dar atunci muream. Şi acum? Mulţi băieţi, multe fete se plâng: „m-a minţit”. Mă străduiesc din răsputeri să le arăt că nu e adevărat. Cineva care spune: „sunt în stare să mor pentru tine", spune drept, e sincer. Dar de unde vorbeşte? Cu ce putere a sufletului declară? Cu pu­terea sentimentală. Este cu adevărat plin de un senti­ment şi dacă atunci s-ar ivi ocazia să moară, probabil că ar face-o ca prostul. Şi a doua zi, ar zice: „Aoleu, am murit degeaba, că nu era cazul!”. Da? Slavă Domnului, că moartea nu e atât de simplă şi că îngerul nostru pă­zitor ne mai produce înainte să murim o durere, pe care vrem întâi să ne-o pansăm şi după aceea să murim. Şi apoi, când spune: „nu pot să te mai sufăr, nu te cunosc”, nu te minte, acesta e adevărul. Alt adevăr, dar singurul valabil în acel moment. I se deschid ochii. Astăzi. Şi asta e adevărat. De aceea, noi ar trebui să fim întregi în momentul în care ne încredinţăm viaţa unei comuniuni cu o altă persoană. Şi să căutăm ca şi celălalt să fie întreg sau să dorească să fie întreg şi să-i cunoaştem lipsurile, nu ca să i le completăm noi, ci ca împreună, fiecare să-şi în­tregească fiinţa, să-şi vindece rănile şi să se completeze pe sine.

(Monahia Siluana Vlad, Deschide cerul cu lucrul mărunt, Editura Doxologia, Iași, 2013, pp. 81-83)

De la același autor

Ultimele din categorie