Mulţi oameni, chiar dacă nu se roagă în mod deosebit, recunosc puterea şi valoarea rugă­ciunii şi în momente foarte grele ale vieţii lor recurg la ajutorul Bisericii şi al mănăstirii şi îi roagă pe preoţi şi pe monahi să se roage pentru ei. Acesta nu este un lucru rău, însă poate arăta că ei înşişi nu vor să-şi asu­me responsabilitatea. Sau poate că nu vor să îşi asume efortul rugăciunii (pentru că rugăciunea necesită un efort). Dacă însă ne doare ceva, cei mai în măsură să ne rugăm suntem noi înşine. Atunci rugăciunea noas­tră dobândeşte un avânt deosebit şi poate fi auzită de Dumnezeu. Această rugăciune trebuie să aibă un co­respondent în viaţa noastră, să se îmbine cu o luptă duhovnicească mai intensă.

Un tată l-a vizitat pe părintele Paisie. Cu multă du­rere i-a spus:

- Părinte, roagă-te, fă ceva. Copilul meu este foar­te bolnav.

Bătrânul i-a răspuns:

- Eu o să fac ceva, dar tu ce vei face? Ceva va tre­bui să faci.

- Ce să fac, părinte? Spuneţi-mi, şi orice îmi veţi spune voi face.

- Să duci o luptă. De exemplu, renunţă la o patimă de-a ta. Fumezi?

- Da, părinte.

- Atunci, pentru sănătatea fiului tău, renunţă la  ţigări.

Omul a scos imediat pachetul de ţigări şi l-a lăsat acolo, spunând:

- Pentru sănătatea fiului meu, din acest moment voi renunţa la ţigări!

Şi, într-adevăr, copilul s-a vindecat.

Altădată s-a petrecut o întâmplare similară, cu fi­nal diferit. Un tată l-a rugat pe bătrânul pentru fiul lui bolnav. Bătrânul i-a răspuns cu aceleaşi cuvinte:

- Eu o să fac ceva, dar tu ce vei face?

- Orice îmi spui, părinte! Pentru sănătatea fiului meu şi dacă îmi spui să sar de la etajul al şaselea al clădirii unde locuiesc, o voi face.

- Bine, a răspuns bătrânul, nu trebui să sari de la etajul al şaselea. Renunţă la o patimă. Dacă fumezi, re­nunţă la fumat.

Tatăl nu a fost de acord.

- Părinte, sar de la etajul al şaselea, dar la ţigară nu pot renunţa!

Şi, din păcate, copilul lui nu s-a vindecat. Tatăl nu a vrut să contribuie la strădania şi la rugăciunea bătrânului.

Scrie în Pateric aşa:

"A zis Ava Moise: dacă nu se uneşte fapta cu rugă­ciunea, este deşartă. Şi l-a întrebat cineva zicând: ce în­seamnă unirea faptei cu rugăciunea? Şi a zis bătrânul: când omul va părăsi voia lui, atunci îl va primi Dum­nezeu şi va asculta rugăciunea lui. Nu trebuie să ne mai rugăm să ne scape Dumnezeu de ceva. Doar când omul îşi părăseşte voia proprie, atunci devine prietenul lui Dumnezeu şi Acesta îi ascultă rugăciunea"

Un creştin l-a rugat pe părintele Epifanie Theodoropoulos:

- Părinte, rugaţi-vă pentru mine! Părintele Epifanie i-a răspuns foart înţelept:

- Copilul meu, dacă eu mă rog şi tu dormi, nimic nu se va realiza.

Arhimadritul Nectarie

(Arhimadrit Nectarie Antonopoulos, Sfântul Luca al Crimeii, minunile contemporane, p. 151-152, Editura Sophia)