Noi nu-L putem cunoaște pe Dumnezeu, dar El ne cunoaște și ni Se face cunoscut. Asta este Revelația. Și Revelația cea mare, trăită și adevărată în Biserică, este, în același timp, oferită, trăită și adeverită în fiecare inimă de om care se deschide Lui și crede în numele Lui.

Părinții spun că amintirea lui Dumnezeu este lucrarea omului de întâmpinare și primirea venirii Sale la noi. Această amintire e o ațintire a minții, a atenției, la Prezența Lui în noi și în viața noastră. Să nu ne temem și să nu ne împotmolim în faptul că nu-I simțim prezența mereu, sau nu încă, pentru că în această etapă nu știm ce e simțirea. Încă o confundăm cu simțirile trupești. De aceea avem nevoie de tăcere și liniște lăuntrică pentru a simți prezența tăcută a Domnului în noi. Apoi, încet, încet, fiecare gând și gest cotidian se va umple de trăirea conștientă a Acestei Prezențe și ne va sfinți viața și, prin ea, și mediul în care trăim.

(Monahia Siluana Vlad, Gânduri din încredințare, Editura Doxologia, Iași, 2012, pp. 25-26)