Bucuria pe care nicio limbă omenească nu o poate spune

Şi nu numai înlăuntrul meu o simţeam; tot ce mă înconjura îmi apărea sub o lumină de farmec; totul mă îndemna să-L ador pe Dumnezeu şi să-I mulţumesc. Oamenii, arborii, plantele, animalele, toate îmi păreau înfrăţite, pretutindeni găseam icoana Numelui lui Iisus Hristos.

Adevărata urmare a rugăciunii inimii este, prin darul lui Dumnezeu, o bucurie pe care nicio limbă omenească nu o poate spune şi care nu poate fi comparată cu nimic din ceea ce e natural. Tot ceea ce este al simţurilor este josnic, în comparaţie cu această dulce vibraţie a harului în inimă.

Orbul meu asculta cu atenţie. Devenise încă şi mai umil. Rugăciunea creştea din ce în ce mai mult în inima lui, umplându-i-o de o bucurie negrăită. Eu însumi mă veseleam din toată inima şi înălţăm laudă lui Dumnezeu că mi-a dat să cunosc o slugă a Lui aşa de iubită.(...)

Eram pătruns de sentimentul trebuinţei exemplelor bune, care îţi dau atâta curaj şi sunt aşa de instructive. Citeam mult Filocalia şi îmi repetam în minte tot ce-i spusesem orbului care se ruga. Exemplul său plin de învăţătură aprindea râvna, mulţumirea şi iubirea mea către Dumnezeu. Rugăciunea inimii mă umplea de-o asemenea linişte, că nu credeam să mai fie cineva fericit pe lume, ca mine. Mă întrebam: Ce altă fericire ar putea să mă mai aştepte în împărăţia cerurilor? Şi nu numai înlăuntrul meu o simţeam; tot ce mă înconjura îmi apărea sub o lumină de farmec; totul mă îndemna să-L ador pe Dumnezeu şi să-I mulţumesc. Oamenii, arborii, plantele, animalele, toate îmi păreau înfrăţite, pretutindeni găseam icoana Numelui lui Iisus Hristos.

(Mărturisirea unui pelerin despre lucrarea plină de har a rugăciunii lui Iisus - Pelerinul rus, Editura Buna Vestire, Bacău, 2008, p. 86)

Ultimele din categorie