Cea mai mare bucurie

Din clipa când am scos Sfântul Antimis şi l-am desfăcut, în acea tufă de alun a venit un stol de păsărele, puţin mai mici ca vrăbiile, dar foarte frumoase, care aveau pe frunte un semn alb de parcă era o cruce. Aşa păsărele n-am văzut niciodată până atunci şi nici de atunci până acum, niciodată.

- La vreo patruzeci de zile după ce m-am dus în pustie, m-am hotărât să mă împărtăşesc, căci aveam Sfintele Taine uscate la mine. Era într-o duminică. M-am sculat mai devreme ca altădată, mi-am făcut pravila şi am început să citesc Psaltirea. Pe la douăsprezece – unu am terminat toată Psaltirea de citit. Am scos Sfântul Antimis, căci aveam la mine de toate, şi l-am aşezat pe o cioată care era lângă bordei. Tot în apropiere de bordei era o tufă de alun. Din clipa când am scos Sfântul Antimis şi l-am desfăcut, în acea tufă de alun a venit un stol de păsărele, puţin mai mici ca vrăbiile, dar foarte frumoase, care aveau pe frunte un semn alb de parcă era o cruce. Aşa păsărele n-am văzut niciodată până atunci şi nici de atunci până acum, niciodată.

Tot timpul cât am spus rugăciunile înainte de Împărtăşire şi m-am împărtăşit, şi pe urmă am spus rugăciunile de mulţumire după Împărtăşanie şi am strâns Sfântul Antimis, ele au ciripit. Aşa ceva n-am mai auzit şi n-am mai văzut niciodată! Da’ eu…, eu nu am făcut nimic bun. În toate am fost rău, neascultător, leneş şi nici nu am mulţumit pentru binefacerile primite.

 (În memoria Părintelui Cleopa - «Mânca-v-ar Raiul!», Ediţia a III-a, 2002, p.32)

De la același autor

Ultimele din categorie