Când creştinul păzeşte cu străşnicie toate poruncile lui Hristos, atunci creştinul acela devine iubit de către Dumnezeul ceresc Cel Atotputernic şi de către Domnul nostru Iisus Hristos, şi din acest motiv Hristos Se arată acestuia, după cum spune: “Cel ce are poruncile Mele şi le păzeşte pe ele, va fi iubit de Tatăl Meu şi Eu îl voi iubi pe el şi Mă voi arăta lui”. Hristos aşadar, precum credem şi suntem foarte bine înştiinţaţi, este dulceaţa şi îndulcirea de negrăit a sufletelor noastre.

Aşadar, când Se va arăta Hristos pe Sine nouă, atunci ne împărtăşeşte şi ne face să gustăm din dulceaţa aceasta a Lui de negrăit şi din îndulcirea Lui dumnezeiască. Acest lucru se întâmplă în felul următor:

Precum atunci când apropii de simţul mirosului tău mirul binemirositor şi curat, guşti şi tu din mireasma lui şi te înveseleşti de această mireasmă, la fel, arătându-Se pe Sine Hristos nouă (acest lucru cititorul să-l înţeleagă în chip simţit şi tainic, asupra trupului şi a sufletului  ),   ne împărtăşim şi noi de Harul Lui şi de bucuria Lui. Şi iarăşi, cei care au fost miruiţi şi au gustat, s-au împărtăşit şi au participat la Harul lui Hristos, cei care au fost unşi cu untdelemnul bucuriei de către Hristos, aceia ne împărtăşesc şi nouă şi ne transmit pace din acel Har duhovnicesc nesecat pe care l-au primit de la Hristos, precum atunci când atingi mâna ta sau altceva de mirul preacurat, miroase după aceea şi răspândeşte şi aceasta mireasmă precum mirul, producând plăcere celor care o miros.

Altă mireasmă însă dă mirosului nostru mirul însuşi (adică alt Har dă sufletelor noastre Hristos Însuşi) şi altă mireasmă dă mirosului nostru acel lucru pe care l-am afundat şi l-am atins de mir. Adică, alt har dau sufletului nostru sfinţii lui Hristos, care au primit har de la Hristos şi au fost unşi în omul lor lăuntric cu untdelemnul bucuriei. Acest lucru (adică faptul că sfinţii care primesc har de la Hristos împărtăşesc în chip minunat şi ei har celor care îi cinstesc cu multă evlavie) este semn al sfinţeniei acelora care au mers pe calea cea dreaptă a Domnului, semn al bunei miresme şi al Harului duhovnicesc cu care îi slăveşte Hristos între oameni. Deoarece, văzând cineva sfintele moaşte şi trupurile acelea răspândind o astfel de bună mireasmă, fără să fi fost unse cu nici un fel de mir, şi dând sufletului atâta har şi bucurie, încât se minunează, ce altceva se arată şi se înseamnă prin aceasta decât apropierea şi comuniunea pe care o au aceştia cu Hristos, Stăpânul negrăitei miresme şi a Harului nesecat?

Ai văzut, acum, că cei ale căror sfinte moaşte răspândesc mireasmă sunt aproape de Hristos, sunt prieteni cu Hristos, părtaşi la bucuria şi la desfătarea duhovnicească a lui Hristos? 

(Isihast anonim, Vedere duhovnicească, Editura Bizantină, p. 227)