În toate zilele sale și în toate faptele sale, omul credincios știe că se duce la Dumnezeu și, pentru că știe, nu numai că nu se mândrește cu aceasta către nimeni, dar plin de cutremur și de grijă, totdeauna se străduiește să poată face fiecare pas spre Dumnezeu, în așa fel încât atunci când va ajunge în fața Lui, să nu-i fie rușine de niciun pas de pe tot drumul făcut până aici. Se străduiește neîncetat ca, în tot ce face pe drumul luminos spre fața Domnului, nicio faptă și nicio clipă să nu-i fie umbrită de ceva care nu ar fi plăcut înaintea ochilor Aceluia cu Care se va întâlni în curând.

Ce minunat este un astfel de suflet de frate sau de soră! Iubind cu tot cugetul pe Domnul, la Care știe și dorește să se ducă, el va iubi și va dori tot ce-l poate ajuta pe drumul spre Cer.

(Un mare mărturisitor creștin: Preotul Constantin Sârbu, Editura Bonifaciu, București, 2008, p. 166)