Cei mândri sfârșesc întotdeauna în chip tragic. Acela care a urcat în vârful plopului, acela cu siguranță va cădea și își va sparge capul. Cel smerit nu cade niciodată. Și cum ar putea să cadă? El se află mai jos decât pământul! Mândria este asemenea unui balon de săpun, se umflă și zboară în înalt, dar într-o clipită se sparge și dispare. Smerenia însă este asemenea copacului binecuvântat: cu cât rădăcnile îi sunt mai adânc înfipte în pământ cu atât mai mult crește. Așa precum asupra celor mândri se abate blestemul lui Dumnezeu: ''Cel ce se va înălța pe sine se va smeri'', tot astfel și cu cei smeriți se împlinește binecuvântarea dumnezeiască: ''Cel ce se va smeri pe sine se va înălța''.

(Arhimandrit Serafim Alexiev, Despre Smerenie și Mândrie, Editura Sophia, București, 2007, p. 99)