Uneori, din prea multa lor iubire, părinţii într-adevăr dăruiesc, oferă, jertfesc, dar torul este orientat către copilul lor pro­priu. Din prea multa lor iubire, de multe ori părinţii fac din copilul lor un idol, care nu se mai poate sustrage acestei pozi­ţii pentru a mai putea privi către alţii, din moment ce consideră că totul i se cuvine.

Pe de altă parte, multitudinea de cadouri, jucării, haine, comodităţi pot reprezenta de fapt o falsă iubire, care de cele mai multe ori compensează o lip­să de disponibilitate reală a părintelui. Sufletul copilului, lipsit de ceea ce este mai important pentru el — afecţiunea şi prezenţa părintelui — se lipeşte într-un fel posesiv de substitutele iubirii, respec­tiv obiectele primite.

La 6-7 ani, caracterul copilului este aproape format în ceea ce are esenţial. De aceea, mai târziu va fi mai greu pentru el să înveţe să ofere, să înveţe să iasă din poziţia centrală în care a stat până atunci; nevoinţa lui va fi mai mare, dar cu siguranţă îi va fi mai uşor decât dacă va începe peste zeci de ani.

(Familia Ortodoxă nr. 5, 2010, p. 15)