Noi ne rugăm Maicii Domnului și credem că rugăciunile noastre sunt duse de îngeri la Maica Domnului, dar ea nu este în mijlocul nostru, între noi, cum este Domnul nostru Iisus Hristos, pentru că Maica Domnului nu are fire dumnezeiască, ci are numai fire omenească, iar firea omenească este mărginită.

Noi știm lucrul acesta. Așa învață și Biserica, dar noi vorbim cu Maica Domnului ca și când ar fi de față, pentru că o avem de față în conștiința noastră, adică avem gândul că suntem în legătură cu Maica Domnului. Dar Maica Domnului e într-un singur loc și e circumscrisă, nu este cu lărgime de pretutindeni, însă Biserica noastră o consideră de față atunci când noi vorbim.

Când zicem „Cuvine-se cu adevărat să te fericim pe tine”, considerăm că e cumva aproape și e, de fapt, aproape de simțirea noastră, de iubirea noastră, însă totuși nu este între noi și în noi, cum este Domnul nostru Iisus Hristos care este și Dumnezeu adevărat și Om adevărat și cu dumnezeirea Sa este pretutindeni, deci și în viața noastră.

(Arhimandritul Teofil Părăian, Maica Domnului – Raiul de taină al Ortodoxiei, Editura Eikon, 2003, pp. 94-95)