Cum păcălește diavolul sufletul neexperimentat

Puterea cea rea îl amăgește pe om, insuflându-i o concepție pervertită despre fericire. Ea îi propune „fericirea” vremelnică, pământească.

Vrăjmașul neamului omenesc ne îndeamnă întotdeauna la felurite păcate și fărădelegi. El es­te șiret, viclean și crud. Cunoaște bine înclinările fiecăruia dintre noi și atacă cu iscusință punctul slab al omului, mai ales al celui ce n-are o voin­ță puternică.

Nu e nimic uimitor în aceea că diavolul îl aruncă pe om în trufie cu ușurință, pentru că su­fletul nostru este zidit, după chipul și asemăna­rea lui Dumnezeu, curat, luminat, bineînmiresmat de virtuți, și din firea sa năzuiește spre tot ce-i bun, nobil, înalt. El vrea să fie întotdeauna printre primii, vrea să ajungă cât mai repede la desăvârșire, la fericire!

Spune-mi, prietene, oare nu sunt de lăudat aceste porniri ale sufletului? Se înțelege că sunt!

Dar... Sărmanul suflet lipsit de experiență nu apucă să-și vină în fire, că de la primii pași nime­rește în cursele viclene ale vrăjmașului – și cu cât tinde mai mult spre întâietate, spre desăvârșire (pe care le înțelege potrivit concepțiilor lui lumești), cu atât mai mult va spori... vai! deja însă nu în vir­tute; se va încurca tot mai mult în lațurile vrăjma­șului din lipsa sa de experiență, lipsit fiind de în­drumător duhovnicesc, de părinte duhovnicesc.

Treaba este că puterea cea rea îl amăgește pe om, insuflându-i o concepție pervertită despre fericire. Ea îi propune „fericirea” vremelnică, pământească, îl ajută să reușească în obținerea unei asemenea fericiri și ascunde cu viclenie de om faptul că mântuirea lui și fericirea adevărată, veșnică, este invers proporțională cu „ferici­rea” pământească, ce trece repede. Dacă toți ar cunoaște lucrul acesta și, și l-ar lămuri cu toată seriozitatea, puterea cea rea s-ar dovedi nepu­tincioasă în viclenia sa și n-ar reuși să le insufle oamenilor gânduri trufașe nici dacă ar avea ne­numărate fapte bune. Fiecare și-ar spune cu sinceritate: „Cu ce mă pot lăuda? Poate doar cu ne­putințele și păcatele – iar tot ceea ce am bun e de la Dumnezeu!” – și prin smerenia sa ar alunga puterea cea rea.

Necazul este însă că omul ascultă mai cu plă­cere și cu mai multă luare-aminte glasul vrăjma­șului său decât glasul Mântuitorului său. (Schiegumenul Sava)

(Cum să biruim mândria, traducere din limba rusă de Adrian Tănăsescu-Vlas, Editura Sophia, București, 2010, pp. 16-18)

Ultimele din categorie