Părinte, care este pricina pentru care cineva, deşi se osteneşte, nu are spor în munca sa?

Nu cumva nu înfruntă cu gânduri bune diferitele situaţii ce se ivesc în orice fel de muncă? Dacă însă le-ar face față într-un mod corect, atunci orice muncă ar face va fi pentru el o sărbătoare.

Părinte, dar atunci când cineva se mâhneşte că face o muncă grea şi dispreţuită, de pildă, zideşte sau spală cratițele într-o bucătărie, etc., ce trebuie să facă să-şi dobândească buna dispoziţie?

Dacă se va gândi că Hristos a spălat picioarele ucenicilor săi, va înceta să se mai mâhnească. Căci, prin ceea ce a făcut Hristos, este ca şi cum ne-ar spune: „Aşa trebuie să faceţi şi voi”. Fie că cineva spală cratiţe, fie că sapă pământul, trebuie să se bucure. Altul curăţă canalele de scurgere, pentru că nu găseşte altceva de lucru şi se află sărmanul mereu într-un mediu infectat de microbi. Oare acesta nu este om? Oare nu este şi el chipul lui Dumnezeu? Era un familist care avea ca meserie curăţirea acestor fel de canale de scurgere şi ajunsese la o mare înălţime duhovnicească. Se îmbolnăvise de tuberculoză şi, deşi avusese posibilitatea să plece, nu a vrut, deoarece se gândea: „De ce să sufere altul în locul meu?”. Iubea viaţa dispreţuită şi de aceea Dumnezeu i-a dăruit mult har.

(Cuviosul Paisie Aghioritul, Viața de familie, Traducere din limba greacă de Ieroschim. Ştefan Nuţescu, Editura Evanghelismos, București, 2003, p. 188)