Dați, în primul rând, celor care vedeți că au de crescut copii. Dați celor care vedeți că au reală nevoie. Aceștia se văd! Imediat se văd!

Eu am în biserică o doamnă care n-a cerut niciodată nimic. Și știam în ce condiții stă. Câtă vreme a fost la biserică, i-am cerut să-mi dea un pic cheia de acasă. I-am spus: „Am nevoie de cheia dumitale, să văd ceva, că am una asemănătoare...” „Da, Părinte!” Ca femeia cu bun simț. Între timp, studenții s-au dus, au făcut curățenie, au spălat geamul – femeia era bătrână, e bolnavă.

Până am terminat Liturghia... Vai, ei au făcut asta în timpul Liturghiei! Doamne, Doamne, Doamne! Dar Liturghia era vinerea. Așa, s-au dus și au făcut curățenie. Au spălat, au aranjat și la sfârșit de tot i-au pus un buchet mare de flori pe masă, și femeia când a venit acasă m-a sunat: Părinte, o intrat hoții în casă! Da, dar hoții i-au furat sufletul. 

Voi nu mai faceți gesturi din astea... Ce, n-aveți vreo vecină bătrână? Sărut mâna, tanti Ionica! Matale cum îți merge? Uite, vin Paștile. Hai, vrei să te ajut cu ceva? Ce-ai de mutat? Hai să batem covoarele. Nu, că se murdăresc mânușițele.

Noi vedem milostenia imediat la lozul pe care-l dăm. Dar nu-i lozul pe care-l dăm. Cum sunăm noi înaintea lui Dumnezeu? Doamne, dă-mi un cinci la examenul ăsta! Te rooog! Nu suntem exact ca ăia cu: Dă un leu! Dă-mi un leu!?

(Părintele Constantin Necula, Cum să ieșim din mediocritate, Editura Agnos, Sibiu, 2014, pp. 73-74)