Îmi amintesc de o doamnă care stătea la balconul casei sale. Și vede la un moment dat pe drum un tânăr și, privindu-l, își zice: „Măi, măi, ce grăsan e tânărul acela!” Dar când acela se apropie văzu cu mirare că era tocmai fiul ei. Acum doamna zicea: „De fapt, băiatul meu nu e așa de gras.” Dragostea ei pentru copil îi micșora, îi „masca” acesteia defectul fiului ei.

Și Hristos ne spune să-l iubim pe aproapele nostru, nu cum mama își iubește copilul (căci sunt cazuri când și această iubire dispare din inima de mamă), ci cum ne iubim pe noi înșine (cf. Marcu 12,31) (căci pe noi înșine nu ne urâm niciodată). Dacă-l iubești pe aproapele tău ca pe tine însuți, îl judeci așa cum te judeci pe tine însuți. Să zicem că furi. Întâi de toate încerci s-o ascunzi, să nu afle nimeni. Ți-e frică și s-o spovedești nu cumva să te dea pe față părintele. Dacă se întâmplă și află lumea, faci tot ce poți și să te justifici: n-am vrut, am fost nevoit...

La fel ar trebui să faci și pentru aproapele tău. Dacă-l vezi că fură să ții în taină, ca și cum ai fi furat tu, așa cum a făcut și Avva Ammona, care a acoperit păcatul curviei unui frate, ca și cum ar fi greșit el. Și, de vor afla cei din jur, să faci tot ce poți și să-l justifici: n-a vrut omul, l-a ispitit cel viclean. Și nu vei suferi să-l vorbească de rău. „Cel care-și iubește aproapele niciodată nu-i va înghiți pe oamenii care-l vorbesc de rău.” Te poți mânia, ba îl poți chiar îndepărta de lângă tine, precum a făcut Proorocul David, care zice: Pe cel ce clevetea în ascuns pe vecinul său, pe acela l-am izgonit (Ps. 100, 6). Însă dacă nu-l iubești, vei zice și tu: „Vai, vai, ce a făcut nenorocitul!” Și chiar dacă nu a aflat nimeni, te vei strădui tu să vestești și, desigur cu răutate!

(Arhimandritul Vasilios Bacoianis, Vorbele pot răni - cum să nu greșim prin cuvânt, Traducere din limba greacă: Pr. Șerban Tica, editura Tabor, 2013, pp. 66-67)