Trebuie să luăm foarte bine aminte să nu ne atribuim harismele pe care ni le-a dat Dumnezeu, ci să-I mulţumim şi să ne îngrijim ca nu cumva să ne arătăm nevrednici de ele. Totodată, să ne doară pentru ceilalţi care nu s-au învrednicit să primească de la Dumnezeu astfel de harisme şi să ne rugăm pentru ei. Iar când vedem pe vreun om având unele lipsuri, să spunem în sinea noastră: „Dacă acesta ar fi avut harismele pe care mi le-a dat Dumnezeu, ar fi ajuns acum sfânt, pe când eu nu le-am pus în valoare, şi pe deasupra Îl mai şi nedreptăţesc pe Dumnezeu, punând pe seama mea harismele pe care mi le-a dat”. Desigur, Dumnezeu nu Se mâhneşte când omul îşi însuşeşte harismele pe care i le dă, însă nu poate să-i mai dea altele, ca să nu îi facă rău. Dar dacă cineva se mişcă cu simplitate şi cu smerenie, recunoscând că harismele pe care le are sunt de la Dumnezeu, atunci Dumnezeu îi va da şi altele.

(Cuviosul Paisie Aghioritul, Patimi și virtuți, Ed. Evanghelismos, București, 2007, p. 90)