Iubirea este o calitate a sufletului omenesc şi se manifestă aşa, cumva de la sine. Cei mai mulţi oameni, nici nu se iubesc şi nici nu se urăsc. Relaţiile între oameni în general sunt relaţii, hai să zicem, oficiale, adică nişte relaţii întemeiate pe alte principii, sau fără nici un principiu, relaţii întâmplătoare; şi, în cazul acesta, Dumnezeu este absent din iubirea noastră. Or, Domnul Hristos a spus clar către ucenicii Săi: „Aceasta vă poruncesc, să vă iubiţi unii pe alţii” (Ioan 15, 17).

Când se înfiripă în sufletul nostru, de pe urma patimilor, ura, noi trebuie să ne gândim că n-avem voie să urâm, ci suntem chemaţi să iubim. Cineva ne e antipatic, adică nu ne potrivim, ne-ar plăcea să nu fie în preajma noastră cutare sau cutare om. Numai că, porunca lui Dumnezeu e să iubim pe toţi oamenii. De ce să-i iubim pe toţi? Pentru că aşa ne porunceşte Dumnezeu. Care e raţiunea iubirii tuturor oamenilor, ne putem gândi singuri, pentru că, până la urmă, Domnul Hristos, Fiul lui Dumnezeu, venind din cer pe pământ, a adus o învăţătură pe care nu o dă pământul şi nu o vrea pământul. Să ştiţi că pământul nu vrea iubirea de vrăjmaşi. Cred că aţi citit, unii dintre voi, cuvintele Cuviosului Siluan de la Sfântul Munte, în care se insistă foarte mult pentru iubirea faţă de vrăjmaşi, iubirea duşmanului, unde ni se spune că trebuie să iubim pe vrăjmaşul nostru ca să ne asemănăm cu Dumnezeu, care „răsare soarele peste cei buni şi peste cei răi, trimite ploaia peste cei drepţi şi peste cei nedrepţi”(Matei 5, 45).

Parcă nu ne este la îndemână. Nu am vrea să existe o astfel de iubire. De ce? Pentru că pământul nu vrea aşa ceva, numai cerul vrea aşa ceva. Şi oare, de ce vrea cerul, de ce vrea Dumnezeu, de ce vrea Domnul Hristos, Cel venit din cer pe pământ, să-i iubim şi pe vrăjmaşii noştri? Ştiţi de ce? Ca să înmulţim iubirea. Şi ştiţi de ce e bine să înmulţim iubirea? Pentru că, înmulţind iubirea, înmulţim fericirea. Cine iubeşte, se fericeşte. Mai ales la tinereţe e omul deschis pentru iubire şi mai ales la tinereţe e omul fericit prin iubire. Când căutăm fericirea, trebuie să căutăm iubirea şi căutând iubirea şi realizând-o, am găsit fericirea. Nu-i mai fericit omul decât atunci când iubeşte şi când se simte iubit. Şi totuşi, între oameni nu-i multă iubire sau e iubire proporţionată după diferite raţiuni, după diferite motivări, şi-n cazul acesta nu se ţine seamă de porunca lui Dumnezeu. Or, porunca lui Dumnezeu este să ne iubim unii pe alții.

(Arhim. Teofil Părăian, Bucuriile credinței, Editura Mitropoliei Olteniei, p. 209-210)