Diagnostic: întunecarea minții. Care este tratamentul?
Există o analogie între minte și lentilele unui telescop. Când lentilele telescopului au o problemă, lumina nu poate trece prin ele și omul nu poate vedea. Tot astfel, când mintea omului este înnegrită, omul nu-L poate vedea pe Dumnezeu.
Părinții știu că, prin cădere, omul s-a îmbolnăvit, de vreme ce boala este întunecarea minții. De aceea se vorbește despre diagnostic și terapie. Diagnosticul este că omul suferă de boala asta care se cheamă păcat, care este întunecarea. Și de câte ori nu găsești termenul ăsta la Părinți, „întunecarea minții”? Permanent. Oriunde ai deschide un Părinte, toți vorbesc de întunecarea minții. Deci întunecarea asta a minții este diagnosticul. Și tămăduirea, ce este? Luminarea minții. Avem întunecare, și avem luminare. Este aceeași terminologie. Întuneric și lumină. Întunecare și luminare.
Asta e toată problema, adică. Pentru că Dumnezeu este Lumină, iar absența Luminii provoacă întuneric, atunci când mintea nu este luminată de Dumnezeu, ea este întunecată, adică înnegrită. Care e diagnosticul? Este că inima omului s-a înnegrit. Ceea ce numim în limbajul ulterior al Părinților „minte” (νοῦς), adică inima aceasta, s-a înnegrit; din pricina căderii a pierdut pomenirea lui Dumnezeu, și pomenirea aceasta a lui Dumnezeu trebuie să revină. Există o analogie între minte și lentilele unui telescop. Când lentilele telescopului au o problemă, lumina nu poate trece prin ele și omul nu poate vedea.
Tot astfel, când mintea omului este înnegrită, omul nu-L poate vedea pe Dumnezeu. Ochii necreați pe care îi are, adică harul necreat care sălășluiește în om, înlăuntrul minții omului, înlăuntrul inimii omului, harul acesta necreat a fost întunecat de petele de pe lentila care se numește „minte” (νοῦς). Și, pentru că lentila din telescopul ăsta nu e curățită, de aceea nici lumina nu strălucește prin ea, sau nu lasă lumina să treacă, încât să poată cineva să folosească telescopul, să vadă stelele așa cum trebuie. La fel, lentila care se numește mintea sau inima omului s-a înnegrit, de aceea omul nu vede întru sine Împărăția lui Dumnezeu care este înlăuntrul său, ori harul necreat care este înlăuntrul său. Și lucrul acesta se cheamă orbire. Omul e orb – a fost zidit să-L vadă pe Dumnezeu, dar nu-L vede pe Dumnezeu. Prin urmare, din punctul ăsta de vedere, omul este orb și nu vede Lumina.
(IPS Ierótheos Vlachos, Mitropolitul Nafpaktosului, Dogmatica empirică după învățăturile prin viu grai ale Părintelui Ioannis Romanidis, Volumul II, Editura Doxologia, Iași, 2017, pp. 133-134)
Unii apucă pe o cale greșită pentru că n-are cine să-i ajute. Însă Dumnezeu nu-i lasă!
Site dezvoltat de DOXOLOGIA MEDIA, Arhiepiscopia Iașilor | © doxologia.ro