Disciplina sportivilor ‒ model în câștigarea „campionatului” pentru Împărăția Cerurilor

Dimensiunile sporturilor pe care oamenii şi culturile din toată lumea le consideră atât de atractive ne îndreaptă către disciplina, comunitatea şi slujirea unei Împărăţii ce nu este din această lume. Dacă jucătorii şi suporterii vor accepta asemenea privaţiuni pentru gloria trecătoare a sportului, nu ar trebui să fim mai doritori să sacrificăm infinit mai mult pentru a deveni părtaşi ai firii dumnezeieşti?

Creştinismul răsăritean nu este reţinut în a le spune oamenilor că trebuie efectiv să facă ceva – da, să ne străduim – pentru a deveni părtaşi ai dumnezeieştii firi. A iubi şi a ierta duşmanii, a fi permanent în rugăciune, a lupta cu patimile egocentrice, de exemplu, sunt provocări dure. Este atât de tentant să faci aproape orice altceva decât să te rogi şi să găsești un mod de a trece limita respectând litera legii, dar nu şi duhul, cel al reglementărilor postului în Biserică. Dar chiar și acesta este un lucru destul de lipsit de importanță atunci când ne amintim ce înseamnă theosis: a fi unit cu Sfânta Treime şi a străluci de slava dumnezeiască asemenea unui fier lăsat în foc.

Baseballul este mai bătrân decât un copil de grădiniţă ce aruncă o minge tatălui său. La fel este ori de câte ori spunem Rugăciunea Domnească, Rugăciunea lui Iisus, unul din psalmi sau cântăm un imn dintr-o slujbă. Indiferent dacă ne aflăm într-o biserică sau nu, noi ne rugăm ca membri ai Trupului lui Hristos în comuniune cu ceilalți ortodocşi din jurul lumii şi împreună cu cei care au plecat pentru a fi în prezenţa Domnului. Participarea la această echipă este o acţiune mult mai profundă decât a fi în orice organizaţie sportivă. Deşi sunt multe asemănări între creştinismul ortodox şi sporturi, nu există nicio comparaţie între a te împărtăşi din viaţa veşnică a Sfintei Treimi şi a câştiga chiar campionatul mondial la orice sport. La sfârşitul zilei, sportul înseamnă gloria împlinirii omeneşti; evident că nu poate învinge moartea sau să ne facă sfinţi. Totuşi este de folos să păstrăm în minte asemănările, deoarece mântuirea lui Dumnezeu înseamnă o împlinire a umanităţii noastre.

Nu este surprinzător că unele dintre aceleaşi dinamici pe care le întâlnim în viaţa creştină sunt prezente şi în alte activităţi către care oamenii sunt înclinați în mod natural. Domnul nu ne cere să ne abandonăm umanitatea, ci să devenim pe deplin umani, după chipul şi asemănarea Sa. El ne cere să părăsim doar ceea ce ne face mai puţin, nu mai mult, oamenii care am fost creaţi să fim. Dimensiunile sporturilor pe care oamenii şi culturile din toată lumea le consideră atât de atractive ne îndreaptă către disciplina, comunitatea şi slujirea unei Împărăţii ce nu este din această lume. Dacă jucătorii şi suporterii vor accepta asemenea privaţiuni pentru gloria trecătoare a sportului, nu ar trebui să fim mai doritori să sacrificăm infinit mai mult pentru a deveni părtaşi ai firii dumnezeieşti? Creştinismul răsăritean crede aceasta cu certitudine. 

(Preot Profesor Philip LeMasters, Credinţa uitată. Vechi adevăruri din Răsăritul creştin pentru creştinii contemporani, Traducere din engleză MĂDĂLIN ENCIU, Editura Doxologia, Iași, 2016, pp. 169, 178)

De la același autor

Ultimele din categorie