A dobândi rugăciunea lui Iisus echivalează cu a câștiga veșnicia

Este indispensabil să trăim și durerea și frica dacă vrem să ne descoperim adâncimile ființei noastre și să devenim capabili să plinim porunca iubirii: în afara experienței suferinței, omul rămâne trândav duhovnicește, pe jumătate adormit, străin de dragostea lui Hristos. 

La începutul nevoinței noastre, noi nu ajungem să înțelegem căile arătate de Dumnezeu; încercăm să evităm lupta cu focul aprins întru noi spre ispitire. Putem rămâne într-o stare ucigătoare de neînțelegere, întrebându-ne de ce Dumnezeu, Iubire absolut desăvârșită, a vrut ca drumul care duce către El să fie atât de teribil pentru moment. Și atunci Îl rugăm să ne descopere ascunzișurile căilor mântuirii. Puțin câte puțin, mintea noastră se luminează și inima noastră își adună forțele necesare pentru a-L urma pe Hristos și, prin micile noastre dureri, să ne asemănăm durerilor suferite de El. Este indispensabil să trăim și durerea și frica dacă vrem să ne descoperim adâncimile ființei noastre și să devenim capabili să plinim porunca iubirii: în afara experienței suferinței, omul rămâne trândav duhovnicește, pe jumătate adormit, străin de dragostea lui Hristos. Știind aceasta, atunci când inima noastră este ca un vulcan stins, să o reaprindem prin chemarea Numelui Lui Hristos: Doamne, Iisuse Hristoase, Fiule al Dumnezeului Celui Viu, miluiește-mă. Și flacăra iubirii dumnezeiești ne va atinge inima.

A dobândi rugăciunea lui Iisus echivalează cu a câștiga veșnicia. În toate momentele importante și dificile în care organismul nostru fizic se dezintegrează, rugăciunea „Doamne, Iisuse” devine îmbrăcămintea sufletului. Chiar dacă activitatea cerebrală se întrerupe și deja devine dificil a-ți aduce aminte și a pronunța orice altă rugăciune, luminoasa cunoaștere a lui Dumnezeu, care izvorăște din rostirea numelui Său, în mod personal asumată de noi, nu va putea fi ștearsă din ființa noastră. După ce am văzut sfârșitul părinților noștri, adormiți în duh de rugăciune, suntem încredințați că pacea care covârșește orice minte ne va învălui și pe noi pentru veșnicie. Iisuse, mântuiește-mă… Iisuse Hristoase, miluiște, mântuiește… Iisuse, mântuiește-mă… Iisuse, Dumnezeul meu!

(Extras din cartea Arhimandritului Sofronie, Sa vie est la mienne, Éditions du Cerf, 1981)

Ultimele din categorie