De ce te lasă Dumnezeu să urli de durere? Pentru că te iubește. Dacă asculți puțin tăcerea din ochii Lui din icoană, vei auzi că-ți cunoaște durerea pe care o simte deodată cu tine în trupul Său. Doar că nu are aceeași atitudine față de ea, ca tine. Lui îi este milă de tine, ție nu! El, din milă și din iubire, a venit la noi și vine la tine ca să-ți arate pe viu că durerea se poate trăi și altfel decât revoltându-ne, acuzând și învinovățind: pe ceilalți, pe noi înșine, pe El… Tu, lipsit de milă față de tine, din cauza dorinței ca lucrurile să fie așa cum ți-ar plăcea ție, alegi mereu soluții care sporesc suferința, întunecă mintea și otrăvesc viața.

Dacă acum te oprești din cârtit și te așezi în fața Lui și hotărăști să iei în fața durerii atitudinea Lui, totul se va schimba.

Ți se pare că poruncile Lui sunt mari și sunt grele… Ele sunt pur și simplu puterea pe care nu o ai acum ca să trăiești cum ne cere El. De exemplu: tu nu poți să nu cârtești când cineva face ceva rău sau ceva care te doare pentru că nu știi să faci altceva și nu te-a învățat nimeni să fii atent și la durerea celorlalți pe care n-o poți simți pe dinăuntru, ca pe a ta. Ca remediu la această neputință, Domnul îți dă porunca: „Binecuvântează pe cel ce-ți face rău! Nu judeca!”. Făcând asta, fără plăcerea cu care faci ce poți, vei descoperi că nu mai cârtești și că durerea devine altceva pentru tine.

(Monahia Siluana Vlad, Gânduri din încredințare, Editura Doxologia, Iași, 2012, pp. 46-47)