cârtire

Să nu cârtim, ci să căutăm folosul lucrurilor care ni se întâmplă

De ni s-ar întâmpla nouă ceva rău, să nu cârtim, pentru Domnul, că acela ce cârteşte pagubă îşi face lui, căci după a sa înţelegere lucrează, şi nu după scopul duhovnicesc. Deci tu, înţelept fiind, să nu urăşti pe fraţii cei mai slabi, nici să râvneşti la cei ce vieţuiesc fără de frica lui Dumnezeu.

Păziți-vă de cârtire!

Mai folositor şi mai liniştitor este să ne învinuim în toate şi pentru toate pe noi înşine, nu pe ceilalţi.
Nu pofti să auzi păcatele nici unui om, ca să nu se lipească vreunul de inima ta.

Cârtim sau ne smerim în fața crucii pe care o avem de purtat?

Viaţa noastră – viaţa tuturor oamenilor – este amar, întristare şi pătimire, şi toate aceste amaruri, întristări şi pătimiri ale vieţii noastre lumeşti, sociale şi familiale, alcătuiesc crucea noastră.

Dragostea și ghețarii din sufletele soților

Se vor sfărâma prin căldura (şi nu prin îngheţul) relaţiilor dintre ei. Aici, primul cuvânt îl are soţia, pentru că pe aceasta Dumnezeu a dăruit-o cu dragoste şi candoare.

Îndreptățirea de sine este rădăcina răului

Trebuie să gândim smerit despre noi înşine şi cu smerenia să îmbinăm orice lucrare a noastră, iar smerenia falsă, expusă în justificarea nedorinţei şi a lenei faţă de nevoinţă, să o alungăm cât mai departe.

Dacă te-ai apucat de un lucru, ţine-te de el şi îndură toate

Fiecare om trebuie să aibă răbdare în toate, în fiecare loc, până la sfârşit. Noi înşişi ne mărim necazurile atunci când începem să cârtim.

Calea către Împărăţia Cerească este strâmtă şi spinoasă

Dacă nu vom răbda necazurile, şi chiar dacă le vom răbda, dar cu cârtire, cu mânie, cu supărare şi cu ceartă, ce răbdare este aceasta? Este numai înrădăcinarea în noi a răutăţii, a mâniei, iar de aici vine mândria.

Izvorul cu două ape – din aceeaşi gură ies atât binele, cât şi răul!

Amândouă apele curg din aceeaşi gură, adică omul poate cu gura să laude virtutea, dar poate şi să o defaime; poate să laude pe Dumnezeu, poate să-L şi hulească; poate să ridice pe cel căzut, poate să-l şi doboare pe cel ce s-a îndreptat; poate să îmbărbăteze, poate să şi slăbească; poate să călăuzească pe calea dreaptă, poate să şi ducă la rătăcire. 

Monahul Damian Ţâru se mâhnea când auzea pe cineva cârtind sau osândind pe aproapele

Dacă venea un frate la el şi începea a cârti şi a osândi, bătrânul lăsa capul în jos, se oprea din lucru şi ofta. Atunci fratele, văzând aceasta, se ruşina de cuvintele sale şi îşi cerea iertare.

Pagini