Este cu neputinţă să lipsească plânsul şi lacrima de la cei ce stăruiesc în pocăinţă

Atotcuprinzătoarea iubire de osteneală, care este de altfel şi înţelesul crucii, constituie pricipalul lucru care menţine plânsul, şi aici găsim motivul pentru care Sfinţii noştri Părinţi, ca purtători ai pocăinţei, nu au neglijat-o niciodată în viaţa lor.

Orice stare întristătoare ce se naşte din lucrarea pocăinţei este folositoare, indiferent dacă este sau nu urmată de plâns sau lacrimi. Însă experienţa şi Sfinţii Părinţi ne conving că este cu neputinţă să lipsească plânsul şi lacrima de la cei ce stăruiesc în pocăinţă; mai cu seamă de la aceia care au gustat dragostea lui Dumnezeu şi pronia Lui părintescă în viaţa lor.
 
După cum acribia pocăinţei şi a fricii dumnezeieşti împreună cu un program foarte exact nasc şi menţin plânsul, tot aşa şi viaţa lipsită de luare aminte şi împrăştierile, mai cu seamă însă încălcarea înfrânării, îl risipesc şi provoacă uscăciunea şi paralizia sufletului. Atotcuprinzătoarea iubire de osteneală, care este de altfel şi înţelesul crucii, constituie pricipalul lucru care menţine plânsul, şi aici găsim motivul pentru care Sfinţii noştri Părinţi, ca purtători ai pocăinţei, nu au neglijat-o niciodată în viaţa lor. De multe ori au dus lupte duhovniceşti care pentru noi par exagerate. Însă ce altceva să fie uşa şi calea "cea strâmtăşi cu necazuri", care duce spre viaţă, decât cuprinzătoare iubire de osteneală? Şi pe drept cuvânt "puţini sunt cei care o află".
 
(Gheronda Iosif Vatopedinul, Dialoguri la Athos, Editura Doxologia, p. 83-84)

Ultimele din categorie