Fără Dumnezeu toate sunt întunecate și fără bucurie

Omul fără Duhul Sfânt are închipuiri, visează, se umflă în pene, se aprinde, se sălbăticește, devine independent și se autoîndumnezeiește. Trăiește un război, un martiriu, o vânătoare, o furtună și o catastrofă. Fără Dumnezeu, oamenii sunt capabili de orice, sunt periculoși, sunt atrași spre cugete de mândrie și se întunecă în mod înfricoșător.

Omul mic, stricăcios și pământesc, în lupta sa personală și responsabilă pentru dobândirea sfințeniei, se înduhovnicește și intră în tainele necunoscute ale Duhului. Duhul Sfânt pe care l-a primit la început omul prin dumnezeieștile taine ale botezului și mirungerii îl redobândește prin viața lui sfântă, sfințirea și sfințenia. Duhul Sfânt ne călăuzește în siguranță la deplina și la neînșelata cunoaștere a lui Dumnezeu. Numai așa poate în realitate omul să cunoască cu adevărat pe Dumnezeu. Prin Dumnezeu îl cunoaștem pe Dumnezeu. Cu duhul lumii care a pus stăpânire pe intelectuali, pe materialiști și pe ateiști este cu neputință să cunoască cineva pe Dumnezeu. În Duhul Sfânt Apostolii la Cincizecime L-au cunoscut pe Hristos și L-au iubit nemăsurat și au devenit de nezdruncinat și neînfricați, până la a-și vărsa sângele pentru El. Prin luminarea Duhului Sfânt, Sfinții Părinți au tâlcuit în mod desăvârșit Sfânta Scriptură. Numai prin luminarea Preasfântului Duh, frații mei, putem să-L cunoaștem bine pe Dumnezeul nostru și pe noi înșine. Prin urmare, prin cunoașterea lui Dumnezeu ne îndreptăm spre autocunoaștere. Duhul Sfânt îi călăuzește pe toți sfinții din ziua Cincizecimii până la sfârșitul veacurilor. Prin lucrarea și harul Duhului Sfânt ne unim cu toți sfinții și cu întreaga Biserică. Cu cât ne smerim mai mult cu atât îl simțim mai mult. Duhul smereniei, al străpungerii, al iubirii, îl dăruiește Duhul Sfânt credincioșilor. Aceasta este ceva foarte important, sfânt și frumos.

Dimpotrivă, oamenii care se numesc pe ei înșiși duhovnicești, dar nu cunosc pe Duhul Sfânt sunt goi, supărați, neliniștiți, înfricoșați, dezbinați în ei înșiși, tulburați, nervoși, nesatisfăcuți, neîmpliniți, nesățioși. Omul fără Duhul Sfânt are închipuiri, visează, se umflă în pene, se aprinde, se sălbăticește, devine independent și se autoîndumnezeiește. Trăiește un război, un martiriu, o vânătoare, o furtună și o catastrofă. Fără Dumnezeu, oamenii sunt capabili de orice, sunt periculoși, sunt atrași spre cugete de mândrie și se întunecă în mod înfricoșător. Tatăl mândriei este diavolul. Astfel fiecare cuget mândru, cuvânt și faptă, îl îndrăcește pe nenorocitul om. Mândria stăpânește mintea omenească și o robește. Fără Dumnezeu omul se strică și se distruge. Din om fără Dumnezeu devine urâtor de om. Nebunie consideră Psalmistul necredința în Dumnezeu. Fără Dumnezeu toate sunt întunecate și fără bucurie. Întunecarea minții are drept consecință împietrirea inimii. Inima care nu Îl are pe Dumnezeu este o inimă de piatră. Nu are sentimente sănătoase și este insensibilă.

(Moise Aghioritul, Pathoktonia[Omorârea patimilor], Ed. Εν πλω, Atena, 201)

De la același autor

Ultimele din categorie