Faptul că este rară curăția pe care a fericit-o aparte Hristos arată că, în cele din urmă, nu Dumnezeu conduce viața noastră, că noi nu ne gândim să-L avem pe Dumnezeu și să-L slăvim, ci ne pierdem în discuții în jurul slujbelor, al rugăciunii, al iubirii. Astfel, așa ne obișnuim să trăim fără Dumnezeu. De aceea, Sfântul accentuează că ne lipsește inima curată pe care o fericește Hristos.
Cuvântul evanghelic: „Fericții cei curați cu inma, că aceia pre Dumnezeu vor vedea nu înseamnă că nu am săvârșit omoruri, curvii, păcate mari, ci că am dobândit cu adevărat curăția inimii. Tâlcuirea care ni se face aici are un sens mistic. 
Hristos a rostit această fericire către iudeiii sinagogii, pentru care încă nu-Și vărsase sângele, nici cerurile nu erau încă deschise, nici iadul nu fusese prădat, nici nu intrase cineva în rai. 
Și totuși le-a spus: „Fericiți cei curați cu inima, că aceia pre Dumnezeu vor vedea”,care însemna, cum am zice noi, că atunci când vor merge în cer, atunci Îl vor vedea pe Dumnezeu.
Dar nu e cu putință ca Hristos să fi spus așa ceva unor oameni care-L priveau în ochi, așteptând să vadă ce le va da. Fericirea n-a fost rostită pentru veșnicie. Omul trăiește în prezent azi îl doare, azi caută adevărul. 
Zicând așadar: Fericți cei curați cu inima, că aceia pre Dumnezeu vor vedea, e ca și cum le-ar fi spus: „În bezna voastră, înțelegeți că atunci când inima voastră va fi curată, Mă veți găsi, Mă veți simți, Mă veți trăi. Eu, Cel ce vă vorbesc, sunt, desigur, un învățător. Dacă însă inima voastră se va curăți, veți descoperi în persoana Mea pe Dumnezeu. Eu sunt Dumnezeu. Încă nu Mă aveți, nu Mă simțiți, fiindcă inima voastră nu este curată.” Hristos vrea să le arate cu deplină încredințare că Dumnezeu Se vede din această viață, dar întru curăție. Timpul viitor,vor vedea, aici nu este un timp eshatologic, ci al trăirii. Cu acest înțeles este răspândit în Sfânta Scriptură și arată realitatea sigură din prezent.
Dar cum pot să-L văd pe Dumnezeu? așa cum Adam, trezindu-se, L-a văzut înaintea sa pe Ziditorul său, tot așa și eu, într-o clipă, când privirea îmi va ieși dintr-un conținut lăuntric curat, Îl voi percepe îndată pe Dumnezeu, și înlăuntrul meu, și în afară. Și după cum, în alt moment, s-a trezit și a văzut-o pe Eva și i-a zis: „Iată carne din carnea mea” (Fc.2, 23), tot așa și eu, într-un anume moment, când mă voi trezi și voi vedea cu lumina curăției, voi descoperi carnea din carnea mea, biserica mea, Hristosul meu, Care ca om este și duh din duhul meu, și eu, ca făptură a Lui, sunt duh din Duhul Lui, și carne din carnea Lui adică mă hrănesc din carnea Lui. Aceasta nu sunt niște taine eshatologice, ci cotidiene, ajunge să mă trezesc prin trezvie, să fiu întru toate treaz, precum zice și Apostolul Pavel (2 Tim. 4, 5).

(Arhimandrit Emilianos Simonopetritul, Sfântul Isihie - Cuvânt despre trezvie, Editura Sf. Nectarie)