- Gheronda, ce trebuie să facem atunci când ne vin gânduri de mândrie?

- Aşa cum alţii râd de noi atunci când ne văd mândrindu-ne, tot astfel şi noi să râdem de gândurile de mândrie.

- Celui smerit îi vin gânduri de mândrie?

- Îi vin, dar el le ia în râs, fiindcă se cunoaşte pe sine.

- Gheronda, am citit undeva că gândul de mândrie trebuie să-l alungăm de îndată, întocmai ca pe gândul cel ruşinos.           

- Un gând ruşinos îl simţi îndată, pe când gândul de mândrie, ca să-ţi dai seama de el, este nevoie de multă trezvie. Dacă, de pildă, în timpul rugăciunii, îţi trece prin minte un gând necurat, îl vei simţi şi-l vei alunga imediat. „Hai, pleacă de aici!”, vei spune. Dar dacă în biserică îţi vine gândul că citeşti frumos la Psaltire şi te mândreşti, este nevoie de trezvie ca să-ţi dai seama de el şi să-l alungi.

(Cuviosul Paisie Aghioritul, Patimi și virtuți, Ed. Evanghelismos, București, 2007, p. 59)