Iubirea atotvăzătoare
Prin iubire cunoaştem şi vedem pe celălalt în adevărata lui lumină. Numai iubirea este văzătoare.
Dragostea pe care o revărsăm asupra oamenilor este ca o lumină care descoperă lucrurile aflate până atunci în întuneric. Prin iubire cunoaştem şi vedem pe celălalt în adevărata lui lumină. Numai iubirea este văzătoare. Dacă cineva vrea să ştie ce înseamna sa fii văzător cu Duhul, trebuie să ştie că asta înseamnă să iubeşti.
Când iubeşti, până într-atât te dăruieşti, până într-atât doreşti să intri în voia celui iubit, încât ajungi să te identifici în gândurile lui, să-l retrăieşti în propria ta inimă, în propriul tău trup, în propria ta răsuflare, încât cel iubit dintr-odată ți se descoperă, în întregimea sa, în tine însuți, ca tine însuți.
Iubirea se îmbracă în cel iubit ca într-o haină. În această identificare ne descoperim unii pe alţii în Hristos.
(Savatie Baștovoi, A iubi înseamnă a ierta, Editura Cathisma, 2006, p. 6)