Nu tăgăduiesc nici eu că lucrarea preotului este liturgică şi sacramentală. Însă nu o mărginesc la atât. Ea este în acelaşi timp şi ascetică. Mai întâi, trebuie să amendez părerea dumneavoastră: Cam aşa îmi ima­ginez eu lucrarea preotului. Mulţi dintre noi au im­presia că preotul stă tot timpul cu cădelniţa în mână, alergând de la o casă la alta pentru a face câte o sfeş­tanie. Şi noi punem în legătură lucrarea preoţească cu sfântul altar. Iar astăzi, unii modernişti vor ca preotul să fie implicat şi în domeniul social. Nu resping aces­te lucruri. Un preot poate avea atât o lucrare socială, cât şi una sfinţitoare. Însă lucrarea lui nu se încheie aici. În orice caz, mulţi dintre noi sunt caracterizaţi drept creştini conservatori. Cred că una este a fi creş­tin conservator, şi altceva tradiţional. Conservatorul respectă o prescripţie din trecut, care în multe privin­ţe s-a degradat; pe când creştinul tradiţionalist, fără a aboli acele precepte, încearcă să trăiască esenţa Predaniei. De pildă, am învăţat de la părinţii şi bunicii noştri că un bun creştin trebuie să se împărtăşească de patru ori pe an. Însă aceasta nu este o tradiţie: este conservatorism, o tradiţie degradată.

Deci, rezumând, spun din nou că lucrarea preotu­lui nu este numai sfinţitoare, sacramentală şi liturgică, ci şi ascetică şi tămăduitoare. Oricum, Tainele sunt strâns legate de tămăduire. În Biserica din vechime, Botezul era precedat de o deplină tămăduire. Exista treapta catehumenilor. Creştinul trecea prin treapta curăţirii, iar când aceasta se desăvârşea, era botezat. Părinţii celui de-al Doilea Sinod Ecumenic au definit clar perioada de tămăduire de dinaintea botezului. În Canoanele celui de-al Doilea Sinod Ecumenic se scrie: „în prima zi îi facem creştini; în a doua catehumeni; apoi în a treia zi îi exorcizăm, suflând de trei ori peste faţa şi urechile lor; şi astfel îi catehizăm, făcându-i să petreacă cât mai multă vreme în Biserică, să asculte Scripturile, iar apoi îi botezăm“. Vedeţi, un întreg meşteşug de vindecare preceda Botezul. Ei se numeau creştini încă înainte de a fi botezaţi, chiar din ziua „încorporării“ lor între catehumeni, la fel cum studenţii se numesc aşa din prima zi de studii. Apoi erau socotiţi catehumeni şi li se citeau exorcismele corespunzătoare. Exorcismele nu erau independente de întregul tratament al Bisericii, astfel ca omul să treacă cu bine de treapta curăţirii. Catehizarea avea loc în paralel cu tămăduirea omului. Şi când toate acestea se îndeplineau, catehumenii erau botezaţi. Tămăduirea continua însă chiar şi după Sfântul Botez.

(Mitropolit Hierotheos Vlachos, Boala și tămăduirea sufletului în tradiția ortodoxă, Editura Sophia, București, 2001, p. 96)