Lupta monahilor și lupta mirenilor

Cuvinte duhovnicești

Lupta monahilor și lupta mirenilor

    • Lupta monahilor și lupta mirenilor
      Foto: Oana Nechifor

      Foto: Oana Nechifor

Pentru omul care trăieşte în mijlocul societăţii lupta şi nevoinţa se face în lumea lucrurilor sensibile, în lumea care ne înconjoară.

Care este deosebirea dintre lupta (nevoința) cu care se confruntă monahii şi cea a oamenilor care trăiesc în lume?

Pentru omul care trăieşte în mijlocul societăţii lupta şi nevoinţa se face în lumea lucrurilor sensibile, în lumea care ne înconjoară. Pentru monah lupta se află pe două fronturi: şi în lumea lucrurilor sensibile şi în lumea înţelesurilor.

Mireanul, dacă taie alipirea de lucrurile sensibile, se eliberează de influenţa lor. Dimpotrivă, monahul, făcând acelaşi lucru, nu se izbăveşte de înrâurirea înţelesurilor şi a gândurilor, care stăpânesc ca imagini din trecut şi viitor, şi nu încetează să incite poftele şi patimile. Pe monah nu-l preocupă doar faptul de a se izbăvi de păcatul „după lucrare”, ci ţinta sa este mortificarea oricărei mişcări pătimaşe şi a întregului sistem al omului vechi. Dacă reuşeşte să izbândească primul lucru, scapă de osândaşi de condamnarea dreptăţii dumnezeieşti.

Al doilea însă, curăţia inimii, îl conduce la moştenirea făgăduinţei şi a dumnezeieştii înfieri. Atunci devine moştenitor al Tatălui şi împreună-moştenitor cu Hristos. Această temă se întinde pe vaste spaţii ale „adâncimii, lăţimii şi înălţimii”. Noi aici, ca să spunem aşa, am trasat doar câteva linii. Însă dorim cucerirea practică a acestui premiu, prin luptă şi osârdie, de către toţi cei ce-l caută şi-l doresc.

(Gheronda Iosif Vatopedinul, Dialoguri la Athos, Editura Doxologia, p. 55-56)

 

Citește despre: