Sfântul Grigorie nu are o învățătură specială și diferită de cea a Sfântului Isaac Sirul; vorbind însă despre cunoașterea lui Dumnezeu, el înțelege în primul rând cunoașterea duhovnicească, adică cea întemeiată pe vederea dumnezeiască (theoria). Motivul pentru care Sfântul Grigorie s-a ocupat de subiectul cunoașterii a fost Varlaam. Varlaam adoptase învățătura apuseană despre cunoașterea lui Dumnezeu. El pretindea că cunoașterea lui Dumnezeu este un proces rațional, roadă cunoștințelor raționale despre Dumnezeu, produsul filozofiei. De aceea învăța că cei care dobândeau cunoașterea lui Dumnezeu erau, mai presus de toți, filozofii. Comparând filozofii cu apostolii și cu prorocii, Varlaam spunea că cei dintâi sunt superiori celor din urmă. Comparând filozofia cu vederea Luminii celei necreate, afirma că filozofia este superioară vederii lui Dumnezeu. Căci, după cum susținea el, vederea lui Dumnezeu este o vedere din afară, pe când filozofia este un proces lăuntric, adică fructul rațiunii care ne-a fost dată de Dumnezeu. Este aici o mare primejdie ca teologia ortodoxă să fie secularizată.

Biserica a vorbit atunci prin marele său Părinte, Sfântul Grigorie Palama. Sfântul Grigorie avea experiență duhovnicească nemijlocită și deci a vorbit în cunoștință de cauză despre aceste subiecte. El a spus că lumina cea necreată nu este mai prejos de rațiune, ci mult mai presus de ea. Apostolii nu erau inferiori filozofilor, ci superiori lor, fiindcă primiseră adevărul prin Descoperirea lui Dumnezeu și nu prin rațiunea proprie. Dacă ar fi fost altfel, atunci filozofii ar fi fost în stare să afle adevărul despre Dumnezeu și mântuirea omului, iar Hristos nu ar mai fi trebuit să se întrupeze. Însă s-a întâmplat exact invers.

(Mitropolitul Hierotheos Vlachos, Boala și tămăduirea sufletului în tardiția ortodoxă, Editura Sofia, p.65-66)