Mâncarea – prilej de comuniune între oameni

Mâncarea a devenit din nefericire, astăzi, un moment ca oricare altul, consumat în mare viteză. Prepararea ei se face, chiar și acasă, într-un timp cât mai scurt posibil. Uităm să plasăm actul mâncării în zona dialogului între oameni și îl transformăm într-un act pur egoist, în care ne potolim strict o simplă nevoie trupească.

Întâlnirea şi legătura cu semenii

A lua masa cu cineva, a împărți cu el mâncarea și băutura, spune mult în ceea ce priveşte relaţia cu acel om. Masa, cu hrana pusă pe ea, devine ocazie de întâlnire, de comunicare, de punere la cale sau la punct de planuri şi de proiecte. Gama de motivaţii care prilejuieşte aceste întâlniri întru comunicare este foarte largă, mergând de la obligaţii de protocol până la plăcerea prieteniei.

A hrăni pe săraci, a hrăni pe aproapele tău înfometat este o poruncă a lui Dumnezeu (Matei 25, 34-46), o modalitate de a câştiga viaţa veşnică. Creştinul este chemat să-l facă pe aproapele său să stea în onoare la masa sa, să frângă pâinea cu el şi să-i întindă cupa sa. Acesta este exemplul lui Hristos, Care Și-a dăruit jertfelnic Trupul şi Sângele. Hrănirea celuilalt este o modalitate de a-i prezerva viaţa. Cu atât mai mult a-i hrăni pe cei care sunt în lipsă de hrană, pe săraci, generează fericire (Matei 25, 34-40). A nu-i hrăni este, dimpotrivă, motiv de condamnare (Matei 25, 41-46, Luca 16, 19-31).

Hrana însoţeşte în chip semnificativ sărbătorile şi marile momente de trecere (naşterea, căsătoria, moartea – şi ele praznice, atunci când se petrec după cuviinţă). Locul unei sărbători în ierarhia sărbătorilor comunitare sau personale determină, cel mai adesea, bogăţia mesei care o însoţeşte (în bucate, pe de o parte, dar şi în par­ticipanţi, pe de altă parte).

(Costion Nicolescu, Mic tratat de iubire, urmat de alte iubitoare studii și eseuri, Editura Doxologia, Iași, 2012, p. 165)

De la același autor

Ultimele din categorie