Numirile Maicii Domnului la diferite popoare
Românii, în istoria lor milenară, bântuită de năvălirile barbare, au năzuit mereu după adăpostul și căldura inimii de mamă. Și cine putea să le-o dea mai mult decât Maica Domnului?
Deși toate țările ortodoxe cinstesc deopotrivă pe Maica Domnului, fiecare din ele are preferință pentru un anumit nume, cu care îi place să o numească și i se adresează mai mult.
Astfel, grecii, în năzuința lor după desăvârșire, „Kalokagathia”, s-au minunat de sfințenia Maicii Domnului și numele de „Panaghia”, Preasfânta, este cel mai folosit de ei. Pe slavi i-a impresionat mai ales cinstea de care s-a învrednicit Maica Domnului; de aceea „Bogoroditsa”, Născătoarea de Dumnezeu, este numele cu care i se adresează mai mult.
Românii, în istoria lor milenară, bântuită de năvălirile barbare, au năzuit mereu după adăpostul și căldura inimii de mamă. Și cine putea să le-o dea mai mult decât Maica Domnului? De aceea „Maica Domnului, Măicuța Domnului”, sunt numele pe care le folosesc cel mai mult.
(Ieromonahul Petroniu Tănase, Chemarea Sfintei Ortodoxii, Editura Bizantină, București, 2006, pp. 19-20)
Să ne păstrăm fecioria sufletului
Maica Domnului cea binecuvântată a adus binecuvântare
Citește despre:Site dezvoltat de DOXOLOGIA MEDIA, Arhiepiscopia Iașilor | © doxologia.ro