Vreau să vă atrag atenţia iată asu­pra unui lucru: Hristos a venit la o nuntă săracă. Oamenii s-au adunat într-un sătuc, intr-un cătun oarecare, flămânzi de bucurie - nu de băutură, bineînţeles, ci de prietenie, de lumină, de căldură, de tandreţe - şi a început sărăcăciosul ospăţ de ţară. Pesemne că după un foarte scurt răstimp pu­ţinul care fusese pregătit a fost mân­cat şi vinul pus deoparte a fost băut. Şi atunci, Maica Domnului Ii atrage atentia Dumnezeiescului său Fiu asupra faptului că vinul a fost deja băut. Ce a vrut să spună ea prin asta? Nu cumva Îi spune Fiului său: „Fă ceva ca să mai poată bea şi să se îmbete până când vor cădea sub laviţe" - nu cum­va asta vroia ea? Nu; ea vedea, bine­înţeles, că inimile lor tânjeau atât de mult după bucurie, după fericire, du­pă simţământul acela care te face să uiţi de toate greutăţile lumii, de tot ce apasă şi împovărează; că inimile lor erau încă pline de dorinţa de a rămâne în împărăţia acestei iubiri a mirelui şi miresei, de a contempla cereasca vizi­une a tandreţii.

(Mitropolitul Antonie de Suroj, Taina Iubirii, Editura Sophia, 2009,  p. 105)