Păcatul, moartea, bolile și ispitele (5)

Păcatele tale, oricâte ar fi, sunt ca bobul de mei, în comparație cu mărimea și lățimea cerului și a pământului, în comparație cu neasemuita milă a lui Dumnezeu și nici vorbă să-ți mai fie despre ele, fiindcă mila lui Dumnezeu este negrăită și nemăsurată, dar păcatele noastre sunt numărate și măsurate.

(1) De când ai primit sfântul Botez și te-ai numit creștin, te-ai înrolat în oastea Împăratului ceresc și ai fost socotit în tabăra Lui. Luptă, așadar, lupta cea bună, ca să fii încununat. Așa este soldatul, uneori lovește el, alteori este lovit. dar nu poruncește vreodată Împăratul ca pe cel lovit să-l scoată afară din oaste, ci și mai mult să înainteze în ea. Gândește-te la ceea ce s-a spus, și dacă vreodată, ca om, vei fi rănit din neluare aminte (căci uneltitorii vieții noastre nu se liniștesc vreodată, nici nu încetează a ne război) sârguiește-te și tu ca printr-o mai potrivită râvnă să rănești pe cel ce te-a rănit și astfel să placi lui Dumnezeu și Împăratului tuturor, ca un biruitor, și vezi să nu te răzvrătești vreodată ca un laș, iubite, și să te întorci, din deznădejde, spre cele de dinapoi, spre pierzania sufletului tău, ci îndeletnicește-te cu pocăința, mărturisindu-te cu multă căldură și căzând des înaintea lui Dumnezeu cu lacrimi și suspine, rugându-te astfel din inimă și îmbunând pe dulcele Stăpân.

(2) Dacă, așadar, vei face astfel, robule al Domnului, precum te sfătuiesc, bucură-te, fiindcă ai primit încă de aici arvuna mântuirii tale, vei primi iertarea păcatelor fiindcă ai răscumpărat timpul ca un înțelept, bine neguțătorind mai înainte de a ajunge la obștescul sfârșit al morții. Și de ai fi atât de păcătos în ce chip este și diavolul și mai presus de atât, nu te îndoi, nu șovăi pentru mântuirea ta, ci lipește-te pururea de Domnul cu inimă zdrobită și în duhul smereniei. Păcatele tale, oricâte ar fi, sunt ca bobul de mei, în comparație cu mărimea și lățimea cerului și a pământului, în comparație cu neasemuita milă a lui Dumnezeu și nici vorbă să-ți mai fie despre ele, fiindcă mila lui Dumnezeu este negrăită și nemăsurată, dar păcatele noastre sunt numărate și măsurate. Așadar, nimic nu sunt fărădelegile noastre, dacă ne vom pocăi pentru ele, pentru nepovestita lui Dumnezeu bunătate și iubire de oameni. De aceea să ne sârguim cât mai avem timpul necesar, cât încă mai este lumină, mai înainte să vină întunericul morții, când nimeni nu mai poate lucra nimic. Căci „în iad, cine se va mărturisi Ție”[1]

(3) Căci dacă am voi acum să luptăm și să fim mântuiți, nimic nu ne-ar împiedica, ba nici mânia Domnului nu o vom încerca, pocăindu-ne. Dumnezeu se mânie împotriva acelora care se bucură în dezmăț de bunătățile Lui, de aceia care sunt bineplăcuți diavolului prin faptele rele. „Eu, zice, te-am făcut, Eu te hrănesc, Eu îți fac tot binele și tu slujești pe altul? Rău lucru este acesta și dincolo de tot răul, că Eu, Cel care mântuiesc și fac bine, sunt trecut cu vederea, iar cel ce este pricina a toată pierzania este slujit”

(4) Așadar, împotriva acestora Se mânie Domnul care nu au nici o preocupare pentru Dumnezeu, nici nu se îngrijesc de moarte și nu se sârguiesc pentru socoteala pe care au a o da dincolo, ci se poartă ca și cum ar fi nemuritori, mănâncă fără saț și beau până la beție, râd fără nici o rânduială și prostește, făcând glume și spunând cuvinte de rușine, bârfind și insultând, întinându-se cu toată curvia și necurăția, răpind și lăcomindu-se și adunând comori pentru alții și despre rugăciune, nici vorbă n-aduc, ci ca porcii sunt pregătiți de tăiere, înfruptându-se din toate pe săturate și dormind.

(5) Împotriva acestora se mânie Iubitorul de oameni, că trăiesc rău pentru necinstea lor, ei, care nici măcar la sărbători sau în ziua Învierii nu se înțelepțesc, ca să se ducă în Biserica lui Dumnezeu, nici la vremea mesei nu rostesc rugăciunea de mulțumire, nici nu-și amintesc de Dumnezeul făpturilor în timp ce mănâncă în tot dezmățul, ci atunci mai cu seamă au prilej de râsete și glume.

(6) Pe bună dreptate, așadar, Dumnezeu se mânie împotriva acestora, fiindcă de utrenie habar nu au, de vecernie nici atât, iar de liturghie nici să n-audă, ci ca niște dobitoace fără de minte trăiesc ca nesimțiții, avându-l vizitiu al minții lor pe atotrăul demon. Căci numai pentru aceasta se îngrijesc : „Mănâncă, bea, curvește și du-te și te culcă” și nu știu că pe negândite va veni asupra lor pierzătorul și înfricoșată urgie, îngrozind și cutremurând toate. Omule, pentru aceasta te-a făcut Dumnezeu ca să ții rânduiala porcului și a măgarului? Pentru ce mai trăiești, smerite, dacă nu petreci ca o ființă de Dumnezeu plăsmuită spre slava și cinstea Celui ce te-a plăsmuit și ți-a dat viață?

(Teognost, Tezaurul, în curs de editare la Editura Doxologia)

[1]Ps. 6, 5. 

 

Ultimele din categorie