Preţuiţi Sfânta Spovedanie! Prin Spovedanie se salvează familia, prin Spovedanie se scot sufletele din iad înainte de a ajunge acolo, prin Spovedanie ne împăcăm cu Dumnezeu înainte de a merge în faţa Judecătorului, prin Spovedanie reînviem din nou, prin Spovedanie căpătăm dor de viaţă, prin Spovedanie ne dă nouă Dumnezeu bucurie în viaţă. De spovedanie depinde mântuirea noastră sau osânda noastră!

Să vă mai zic câte ceva despre părintele Antim, pe care l-am apucat şi eu în viaţă, şi care vieţuia la mănăstirea Secu. Era bătrân. Avea un obicei extraordinar: am auzit de la alţii că el nu dormea pe pat, dormea în ghenunchi, făcând mătănii multe si închinându-se. Patul era o scândură goală şi acoperită cu hârtie de sac de ciment, peste care era aşezat un ţol de cânepă. Odată am fost la el în chilie.

Când intra cineva la el în chilie se rugau întâi, se aşezau credincioşii în genunchi, părintele zicea o rugăciune la icoane şi apoi le spunea: „Bine aţi venit, fraţilor!". Când era tulburat nu intra în chilie până nu se ruga afară să-l ierte Dumnezeu, să-l liniştească. Şi ce credeţi că făcea?

Mergea în jurul chiliei. Nimeni nu ştia nevoinţa lui, însă el zicea rugăciuni. Se ruga Domnului să-l ajute să uite smintelile pe care le-a auzit în ziua aceea la Spovedanie. Înconjura chilia până le uita pe toate, până când credea el că rugăciunea a alungat tristeţea aceea din inima lui şi, apoi, intra în chilie.

(Părintele Ioanichie Bălan, Spovedania, Taina împăcării, Editura Doxologia, 2013, p. 35)