spovedanie

O rană și un leac: păcatul și pocăința

Pocăința este un leac ce nimicește păcatul. Ea este dar ceresc, putere minunată, care prin harul lui Dumnezeu înfrânge asprimea și tăria legilor.

Să nu stăm departe de Trupul și Sângele Mântuitorului!

ÎI luăm pe Hristos Cel Răstignit și Înviat și primim bucuria Cerului încă de aici, deoarece „Împărăția lui Dumnezeu este înlăuntrul nostru”.

Protosinghelul Iosif Crăciun – „Pustnicul de la Icoana” ce izgonea duhurile rele din oameni

Alergau la chilia lui tot felul de epileptici şi oameni bolnavi, lipsiţi de mângâiere. Mai întâi trimitea bolnavul în mânăstire să-şi mărturisească păcatele şi să-i facă preoţii Sfântul Maslu. Apoi se întorcea bolnavul la chilia lui din pădure, unde era pus la post şi rugăciune trei zile şi trei nopţi. Împreună cu el posteau toate rudele bolnavului şi însuşi sihastrul Iosif şi citeau la Psaltire ziua şi noaptea. A treia zi, cei mai mulţi bolnavi se vindecau. 

E bine să avem un duhovnic aproape și unul mai departe?

Lupta este din partea amândurora, a fiului și a părintelui, să te vindeci de păcate și să progresezi, să devii mai bun, din ce în ce mai bun.

Peştera Icoanei Maicii Domnului de la Schitul Sfânta Ana – Athos

La jumătatea drumului dintre Schitul Sfânta Ana şi Sfânta Ana Mică, în partea stângă a cărării, există o peşteră şi un iconostas cu o icoană a Maicii Domnului.

Cuviosul Pimen Ieroschimonahul, duhovnicul Sfântului Calinic de la Cernica

Părintele Pimen a povăţuit duhovniceşte pe fericitul Calinic din anul 1807 până în anul 1812, când se duce la Sfântul Munte. Iar după întoarcerea în ţară, i-a fost duhovnic până în anul 1831, când bătrânul se mută la cele veşnice. Şi a povăţuit cu atâta înţelepciune pe Cuviosul Calinic prin rugăciune, prin cuvânt şi prin exemplu, încât în puţini ani ucenicul şi-a întrecut dascălul său.

Instituția duhovniciei de-a lungul istoriei

Antichitatea creștină a dat duhovnicului numele de „părinte”. De la început, părintele duhovnicesc sau duhovnicul apare în relație cu Taina Mărturisirii, însă paralel cu viața monahală au apărut părinții duhovnicești, acei „avva”, „stareți” sau „bătrâni”. Aceștia, adesea nehirotoniți, erau îndrumători de conștiințe, sfătuitori, îngrijindu-se de modelarea sufletească și de creșterea duhovnicească a ucenicilor.

Pocăința, o neîncetată Cruce și Înviere

Pocăința nu reprezintă doar penitență, mâhnire ori frica de osândire, ci mult mai mult: o schimbare profundă, radicală a felului de a fi, a gândi și a viețui; lupta cu păcatul prin înfrângerea tentațiilor și clădirea unui nou început al vieții interioare, reflectat într-o existență bineplăcută lui Dumnezeu. Pocăința ne ajută să omorâm păcatul, să ne reînviem sufletul; din întuneric face lumină, spală ochii sufleteşti, stăpâneşte peste firea cea neputincioasă și înfrânează patimile.

Duhovnicul este un vânător de suflete

Ca duhovnic, să călești sufletul acela, să fie potrivit pentru Hristos. Nici prea moale, adică leneș, dar nici prea tare, adică iute și împietrit la inimă. Așa de bine trebuie să potrivim la mărturisire cu sufletul!

Să intrăm în bolnița lui Hristos!

Însuși Dumnezeu este Doctorul, căci numai El poate să dea și să ia viața, să judece și să mângâie, să pedepsească și să ierte. Preotul este numai un martor și un împuternicit al lui Dumnezeu.

Pagini