spovedanie

Arhimandritul Irinarh Roseti – 16 ani de nevoinţă pe Muntele Tabor

Locuitorii din părţile Nazaretului, din Cana Galileii, din Ptolemaida şi din tot ţinutul preţuiau foarte mult pe Cuviosul Irinarh. Toţi alergau la el pentru sfat, pentru citit şi spovedanie, căci aveau pe stareţ la mare evlavie, pentru că şedea în pustie. Încă îi dăduse Dumnezeu dar că, dacă citea la vreun bolnav, se făcea sănătos; iar cei ce nu năşteau copii veneau la sfinţia sa cu credinţă şi le citea rugăciuni.

Chiar dacă nu avem un duhovnic iscusit, de ne vom ruga, vom afla adevărul

Dacă avem o mare nelămurire în viaţă, nu ştim ce să facem, nu avem pe cine să întrebăm, atunci trebuie să ne rugăm lui Dumnezeu din toată inima noastră şi să zicem: „Doamne pune cuvânt în gura duhovnicului meu pentru a-mi spune ce să fac”. 

Spovedania produce regenerarea spirituală a sufletului care, la rându-i, contribuie şi la cea a trupului

Spovedania cât mai deasă produce igienizarea sufletească. Aceasta îi garantează sănătate, transparenţă şi curăţenie. Toate acestea contribuie la păstrarea sănătăţii, la un echilibru între viaţa sufletească şi cea trupească, adică la armonizarea puterilor sufleteşti şi trupeşti, atât de necesară în viaţa noastră.

„Nu este mai mare nenorocire pentru familie decât păcatul infidelităţii”

Căderea exte­rioară în infidelitate este pregătită de căderea lăuntrică de la Dumnezeu şi de la dreptatea Lui, de refuzul de a purta crucea credinţei şi credincioșiei, pe care soţii şi-o iau la cununie.

Avea dreptate Mitropolitul Bartolomeu Anania

Lupta tuturor păgânilor nu este și nu va fi (neapărat) împotriva Persoanei Domnului Iisus Hristos. Unii chiar acceptă existența sa istorică și înălțimea învățăturilor Sale. Sunt și alții care Îl mărturisesc ca Domn și Mântuitor, autointitulându-se creștini. Însă lupta este și va fi una împotriva Jertfei Sale reale, sfințitoare.

Să alergăm la mama noastră, Biserica!

Precum copiii aleargă cu toată încrederea şi dragostea în braţele mamei lor trupeşti folosindu-se; aşa şi creştinii trebuie să alerge cu toată încrederea şi dragostea în braţele mamei lor spirituale, Biserica.

Depăşirea prin credinţă şi dăruirea prin iubire

Să nu uităm niciodată de om, mai ales de omul de lângă noi, pentru că acesta este pus anume ca prin el să ne înmulţim iubirea. Sfântul Antonie cel Mare are cuvântul acesta, că „de la aproapele vin şi viaţa, şi moartea. Că dacă folosim pe aproapele, pe fratele, pe Dumnezeu dobândim, şi dacă greşim fratelui, lui Hristos greşim”. 

(Video) „Sfânta Împărtășanie este leacul leacurilor” – Maica Siluana

Fragment din intervenția LIVE de joi, 14 mai 2020, cu Maica Siluana Vlad, stareța Mănăstirii „Sfântul Siluan Athonitul” din Iași: „Un nou dialog cu cei mici și mari”

Pr. Visarion Alexa: „Aici, în Biserică, ne străduim să învățăm, să răbdăm, să iertăm și să iubim ca Dumnezeu”

Noi nu căutăm în Biserică dreptatea și eficiența, pentru că niciunul dintre noi nu este drept. Cu toții avem căderi, neputințe. Aici, însă, în Biserică, începem să vedem, să nu mai trăim orbi și aplecați spre a vedea mereu greșeala celuilalt. Aici, în Biserică, ne străduim să învățăm, să răbdăm, să iertăm și să iubim ca Dumnezeu.

Duhovnicul și penitentul în scaunul mărturisirii

Mărturisirea constă dintr-un dialog între duhovnic și penitent, dialog ce debutează cu întrebări care-l ajută pe duhovnic la conturarea personalității civile, religioase și morale a penitentului. Duhovnicului i se cere multă răbdare pentru a putea ancora în veșnicie pe cel care se mărturisește, pentru că ceea ce dezleagă preotul străbate cerurile și intră în memoria veșniciei.

Pagini