Pedeapsa este un lucru care ne revine: să zicem, dacă arunci praf în sus, praful o să-ţi cadă în cap…

Ne revin anumite lucruri, şi trăind smintirile, amărăciunile astea care ne vin, ceea ce numim ispite, ele au menirea să ne trezească, să vină omul ca fiul risipitor într-o zi şi să-şi zică: “Dar asta-i ce vroiam? Eu, care căutam fericirea – şi-am ajuns la amărăciune! Asta-i ce vroiam?”

Dacă nu crezi, intri într-un domeniu care se cheamă “iad”, care se cheamă “pedeapsă”, intri în tot felul de încurcături, sminteli, amărăciuni, ca fiul risipitor.

Simţurile astea în care cădem, pedeapsa asta… ce este cuvântul pedeapsă? Etimologic vine de la cuvântul grec pedevsis, care dă pe româneşte şi alte cuvinte. Rădăcina grecească ped-  dă  pediatrie,  pedagogie. “Pedeapsa” este o povăţuire de copil, o formare de copil, o educaţie de copil, formezi copilul. Pedeapsa nu este un “Na, să mănânci asta, c-ai fost rău!”. Pedeapsa este un lucru care ne revine, să zicem, dacă arunci praf în sus, praful o să-ţi cadă în cap. Ne revin anumite lucruri, şi trăind smintirile, amărăciunile astea care ne vin, ceea ce numim ispite, ele au menirea să ne trezească, să vină omul ca fiul risipitor într-o zi şi să-şi zică: “Dar asta-i ce vroiam? Eu, care căutam fericirea – şi-am ajuns la amărăciune! Asta-i ce vroiam?”

V-amintesc de cuvântul pe care l-am spus mai sus, că cel ce-şi leapădă voia sa şi face voia lui Dumnezeu, adică ascultarea, se trezeşte că asta era ce vroia el, fiindcă Dumnezeu a ştiut mai bine ce “vroiam eu” şi unde-o să-l găsesc. Aşa şi omul care se desprinde de Dumnezeu şi cade în acest domeniu pe care-l numesc “pedeapsă” până la urmă iadul. Dar şi el, iadul, are menirea să povăţuiască pe om, măcar că într-un fel negativ: “Dar asta-i ce voiam? Păi, dacă-i vorba de suferinţă, nu-i mai bine să iau suferinţa pe care nu ne-o ascunde Dumnezeu că va fi urmarea cuvântului lui Dumnezeu? Că dacă tot e vorba de suferinţă, atunci ce am de pierdut să urmez lui Hristos, suferind? Acolo măcar este făgăduinţă de viaţă vecinică”.

Şi iarăşi, prin “pedeapsă”, prin această educaţie de copii, dacă are trezvia aceasta sufletul şi lumina aceasta, ca fiul risipitor, să înţeleagă că prin aceasta poate să vină înapoi la Dumnezeu, şi-atuncea are şi un avantaj: că nu va mai fi ademenit de ceea ce acuma recunoaşte a fi sminteală.

(Ieromonahul Rafail Noica, Cultura Duhului, Editura Reîntregirea, Alba Iulia, 2002, pp. 29-30)

De la același autor

Ultimele din categorie