Atunci când iubim fără să urmărim a fi iubiţi, se vor aduna toţi împrejurul nostru ca albinele. Asta este valabil pentru noi toţi.

Dacă fratele tău te stânjeneşte, te oboseşte, atunci să te gândeşti: „Acum mă doare ochiul meu, mâna mea, piciorul meu; trebuie să-l îngrijesc cu toată iubirea mea” (I Corinteni 12, 21). Să nu ne gândim însă că vom fi răsplătiţi pentru cele, chipurile, bune, nici că vom fi pedepsiţi pentru cele rele pe care le-am făcut. Vii la cunoaşterea adevărului, atunci când iubeşti cu iubirea lui Hristos. Atunci nu ceri să fii iubit; aceasta este rău. Să iubeşti tu, să dăruieşti iubirea ta; aceasta este după dreptate. De noi atârnă mântuirea. Dumnezeu o voieşte. Precum spune Sfânta Scriptură: „Care voieşte ca toţi oamenii să se mântuiască şi la cunoştinţa adevărului să vină” (I Timotei 2, 4).

(Ne vorbeşte părintele Porfirie – Viaţa şi cuvintele, traducere din limba greacă de Ieromonah Evloghie Munteanu, Editura Egumeniţa, 2003, pp. 304-305)